Un ţap s-a îmbrăcat în piei de lup,
Cu blana strânsă împrejur, pe trup,
Şi-a mers la stână ca să îngrozească,
Toată mulţimea blândă, oierească.
De cum văzură oile c-apare
Dihania, ca să le-apuce-n gheare,
Se puseră s-alerge, în derivă,
În ţarcul lor, cu teamă colectivă.
Nici câinii de la stână, toţi cei şapte,
N-au îndrăznit mai mult decât să latre,
Temându-se şi ei ca să nu fie
Muşcaşi şi mutilaţi, în grea urgie.
Un miel, ce se băgase într-un dos,
Văzu păşind pe monstrul fioros,
Lăsând pe jos, cum lasă orice vite,
Adevărate urme de … copite!
Dădu de ştire. Turma îngrozită
Văzu că-i truc şi-a fost prea păcălită …
Cu toate-l luară-n coarne pe intrus,
Din zorii zilei şi până la apus.
Văzându-l că-i rănit şi că leşină,
Îl duseră la iesle să-şi revină,
Lăsându-i de-nţeles şi o morală:
„Decât în lup, mai bine-n pielea goală!”.
