EPIGRAME

Nedumerirea găinarului

– Căpitane de judeţ,
Pentru ce ai dat poruncă
Să mă ţină la coteţ?
– Ţi-am dat la … „locul de muncă”!…

Veta, consternată

– Ne-.ai lăsat pe toţi, Mărine,
Supăraţi, cu mult necaz:
Pe ei fără poante fine,
Iar pe mine, fără … praz!

Conciliere previzibilă

În procese diferite
Figurând ca inculpat,
Cu bărbaţii-i „la cuţite”,
De femei, a fost iertat …

Infidelitate pe valuri

– Zii bătrâne marinar,
Una memorabilă!
– M-a trişat cu un corsar,
Femeia … gonflabilă!…

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente