spot_img
Altele
    AcasăPamfletFlacăra manipulării

    Flacăra manipulării

    Zece mii de guri căscate îmbrăcaţi în albe straie,
    S-au grupat în Cluj Napoca, să creeze hărmălaie.
    Ei n-au venit să-l serbeze pe vreun anume „escu”,
    Au venit să pună botul la vrăjeala lui Băsescu.
    Că au fost luaţi la mişto într-o prea mare măsură,
    S-a văzut cum i-a ţinut ca pe fraieri, în căldură.
    Puteau să organizeze mai în zori, mai pe-nserat,
    Dar au zis că şi-n căldură, prostu-i bun pentru zbierat.
    Cică ar fi zis Băsescu înspre Boc, de pe mobil:
    – Bă Emile, io te ştiu un prostănac, un docil,
    Vezi că vin cu toată gaşca într-un iureş, pe Feleac,
    Adă un kil de palincă, să o ciurui ca pe-un fleac.
    Vezi cum strângi adunătură, sute de aplaudaci,
    Clujenii sunt mai cu carte, însă vezi şi tu cum faci!
    – Au fost stăpâne, odată … treburile se schimbară,
    Mai ales de când noi doi, am pus labele pe ţară!
    Cât voi sta aici primar, îţi spun sincer, pe cuvânt,
    Vei vedea în Cluj Napoca, tot o apă şi-un pământ!
    Astfel nu se va mai şti, din Feleac, în Cetăţuie,
    Care e un erudit care este prost-tămâie!
    Deja, treaba e cam oablă, astfel nu vedeai stăpâne,
    Zece mii de guri căscate, trup şi suflet, pentru tine.
    Mai ales că ai lovit în cultură-n sănătate,
    Şi în şcoli, şi-n primării, în poliţai şi în toate!
    Cum vei reuşi stăpâne să manipulezi o ţară?
    – Voi umbla în lung şi-n lat c-o făclie ordinară!
    Dacă îmi va ţine tira, şi-o să scap ne huiduit,
    Ai să m-auzi pe 30: „Tot un fleac, i-am ciuruit!” …

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    De sărbători…

    Schengen…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: