Supărată stă nevasta la fereastra din odaie,
După ce vărsase lacrimi, şi prin vie şi prin claie.
N-avea linişte, nici stare, se foia din loc în loc,
Ca un suflet chinuit, ca un om fără noroc.
Orice vorbă-i spunea Gicu, nu avea niciun efect,
Până când se şucări, şi i-o zise pe direct:
-Ce-ai muiere, ce-i cu tine, ce te vaiţi de-o săptămână?
Ţi-am zis că nu plec cu anii, stau şi eu, numai o lună!
Şti că am mai fost plecat, şi n-a fost un cap de ţară,
La fel şi acum; mă duc, peste-o lună mă-ntorc iară!
Hai să pup, pierd avionu’, nu fi fraieră, degeaba,
Rămâi şi tu, singurică, mă-nţelegi tu, cum stă treaba …
-Pricep iubi’, dar să spun de ce plâng şi iau pastile;
Ai mai zis că stai o lună, şi-ai venit după trei zile! …
