Într-o intersecţie din oraşul lui Brâncuşi
Se zbătea un poliţai ca la teatrul de păpuşi;
Da din mâini şi din picioare, din caschetă şi din fund,
Uneori părea prea-nalt, alteori părea prea scund!
Carambolul ce-l făcuse părea de nerezolvat,
Vuiau sute de sirene în văzduhul poluat.
Şoferii fierbând de furii îl aruncau în canoane,
Agitând peste capote leviere şi bastoane.
Făcea nişte onduleuri de ziceai că-i luat de streche,
Fixându-şi cu-n adeziv celularul pe ureche.
Bătea tropăind, asfaltul, în ritmuri afro-tribale,
Când deodată, schimba ritmul, o dădea pe geamparale.
Mai pocnea şi din blacheuri ca petardele la Lido,
Se băga în rotocoale silabisind: „me-nea-ido!”…
Se strâmba spre trotuare parcă supsese lămâie,
Ţinea ritmul îndrăcit din pistol şi din călcâie,
Cu mâinile la centură o trecu la pinguin,
După care începu ceva figuri … şaolin!
Şoferii, nervoşi la maxim, iritaţi de … tarantele,
Coborâră furioşi cu mâna pe manivele…
– Ce faci bă, – îi zise unul – pe noi ne ţii în suspans,
Şi tu te rupi în figuri, nu-ţi mai revii din balans?
– Dar pe voi cin’ vă opreşte, dar pe voi cine vă ţine,
Să nu intraţi „în sistem”, să faceţi şi voi ca mine?
– Păi de unde bă , CD-uri, de unde casetofon?
– Staţi să-mi comut celularu’ să mi-l trec pe interfon!
Poliţaiul dansator
