Arşiţa ş-a pus amprenta, culturile s-au uscat,
Ţăranii, bieţii ţărani, au ieşit la recoltat.
Vrând-nevrând şi-adună munca, truda depusă pe glie,
Unde seamănă porumbul şi răsare păpădie.
Acolo unde pun grâul şi răsare mai mult mac,
Unde pun cartof, fasole şi strâng lobodă în sac.
Muncesc cocoşaţi pe glie sărmanii noştri ţărani,
Bagă-n pământ sănătate, speranţă, trudă şi bani.
Rareori se nimereşte să-şi recupereze banii,
Rămân cu buza umflată nenorociţii – ţăranii…
Speranţa nu-i părăseşte, iarăşi încearcă la anul,
Tot la fel îngroapă-n glie, truda, sănătatea, banul…
Iarăşi scot cioaca-recoltă, iarăşi plâng, iarăşi regretă,
Iar îşi dau cu pumnii-n cap, iar la anul se repetă.
Nu poţi să îi lămureşti, să renunţe nu e chip!
Perpetuează „cultura”, dementul stereotip.
Mentalitatea bolnavă la ei nu are remediu,
Muncesc azi cum munceau sclavii sau iobagii-n Evul Mediu;
Ici-colea, rar, câte unul care-i mai „mecanizat”,
Majoritatea păstrându-şi sculele de altădat’…
Coasa, furca şi cu sapa le sunt unelte de bază,
Astea le duc sănătatea şi amaru-n metastază!
Rariţe, pluguri cu cai, cu măgari sau vaci sau boi,
Taie-n glia păguboasă şi părăsită de ploi…
Priviţi-le azi cultura; nu-i porumbul cât costreiul,
Şi ţăranu’ tot insistă, îşi păstrează obiceiul.
Sisteme de irigaţii? Au dispărut ca-n mister,
Ţăranu’ aşteaptă ploaia închinându-se la cer…
Doar mormântul îl mai scapă de blestemul ce-l apasă,
Când va ieşi-n patru scânduri din sărăcăcioasa-i casă…
Suferinzi şi întristaţi bătrânii cu pleoape-apuse,
Nostalgici ş-aduc aminte despre vremurile duse:
-Glia asta blestemată la toţi ne pune capacu’…
Tot mai bine când furam de la colectiv cu sacu!…
Recolta suspinelor
