Vine-un damf de corcoduşă, de prin fiece ogradă,
Când lemnele sub cazan, prind în flăcări, să se ardă.
Curge ţuica-n vadra veche pe o ţeavă cătrănită,
O ceşcuţă de pământ, bagă omul în ispită.
Se cinstesc lângă cazan mereu, Ion şi cu Costică,
Mai schimbă o vorbă, două, mai ia câte una mică …
Zace boasca pe sub vie în mormane, ici colea,
O pune omul la viţă, după primii fulgi de nea.
Vine un vecin mai leneş, iac-aşa să-şi facă mână,
Cu ochii holbaţi la vadră, nebăut de-o săptămână.
– Dă-mi bă Ioane, un topor şi trei cuie de ulucă,
Că mi s-a dărâmat gardu’, a început să se ducă!
– Ia bă dracului de bea, al dracu’, te-nvrednic
VREMEA CORCODUŞELOR
