spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesActele lui Dan Diaconescu, încurcate de colegi la BEJ Gorj

    Actele lui Dan Diaconescu, încurcate de colegi la BEJ Gorj

    Dan Diaconescu s-a înscris în lupta electorală pentru un mandat de deputat, dar nu oriunde ci în colegiul lui Victor Ponta. Diaconescu şi-a trimis aghiotanţii la Biroul Electoral Judeţean Gorj pentru a-i depune dosarul şi momentul nu a fost lipsit de emoţii pentru că nu au avut actele puse în ordine. Liderii locali ai PP-DD caută acum sediu de campanile şi locuinţă „de serviciu” pentru patronul OTV.

    Dosarul lui Dan Diaconescu a fost depus cu trei ore înainte de expirarea termenului limită de înscriere. Judecătorii de la Biroul Electoral Judeţean Gorj au constatat că actele sunt valide, dar nu erau puse în ordine aşa că i-au pus pe membri PP-DD să le aranjeze conform legii. Stângaci, cei care au venit cu dosarele au început să-şi arate unul altui talentele de buni organizatori. Momentul a fost cel puţin hilar când Bebe Tauru şi medicul Gheorghe Neaţă îşi reproşau reciproc că nu au înţeles ce cer judecătorii. În această situaţie, preşedintele BEJ Gorj, Mădălina Lungănoiu, care a aşteptat aproape o jumătate de oră să rezolve situaţia, a luat decizia să le dea o mână de ajutor pentru a ieşi din penibilul situaţiei filmat de toate televiziunile locale şi centrale. Zâmbetul le-a revenit pe buze când s-au pus ultimele ştampile de confirmare a înregistrării candidaturilor.

    Pregătiri pentru DD

    Şeful PP-DD are nevoie şi de cazare cât va sta în Târgu-Jiu aşa că se caută soluţii pentru fostul jurnalist OTV, „suspendat” cât va fi în campania electorală. „La noi au fost destul de multe propuneri şi de asta am întârziat până la ora asta. S-au analizat dosarele şi ne bucurăm că am depus acum pentru că domnul Dan Diaconescu a decis să candideze la Gorj. Nu are de ce să-i fie frică de candidatura premierului pentru că în acest caz câştigat este electoratul care de data asta va şi avea de unde să aleagă”, a declarat Niculina Mocioi, una dintre persoanele care a venit cu dosarele de candidatură ale PP-DD. Dan Diaconescu a declarat că va sta la Târgu-Jiu toate cele 30 de zile de campanie electorală şi îşi va sărbători ziua de naştere cu localnicii pe 9 decembrie. Aşa că liderii locali caută acum spaţii de „cazare”. „Se va întâmpla asta cât de curând. Chiar în zilele următoare urmează să identificăm un sediu de campanie şi automat şi un spaţiu unde să locuiască pentru că vorbim de o perioadă de 30 de zile”, a mai spus Mocioi. Pe de altă parte, Victor Ponta a declarat că nu îl consideră pe Diaconescu un contracanditat de temut şi este convins că va câştiga al treilea mandat de deputat cu peste 60% din voturi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: