spot_img
Altele
    AcasăPoliticAlegerea lui Militaru ca lider de sindicat, contestată

    Alegerea lui Militaru ca lider de sindicat, contestată

    Peremiştii gorjeni contestă alegerea pedelistului Severus Militaru în funcţia de preşedinte al Sindicatului Liber Cariera Roşiuţa. Totodată, aceştia se aşteaptă ca sindicalistul Militaru să adopte această poziţie la eventualele evenimente şi chiar să participe la viitoarele proteste ale minerilor. Severus Militaru îi răspunde, însă, că singurii care pot să-i aprecieze activitatea de parlamentar sunt cetăţenii şi primarii pe care i-a ajutat indiferent de culoarea politică. Militaru a adăugat că, probabil, peremiştii îl critică doar pentru a apărea în spaţiul public.

    Alegerea pedelistului Severus Militaru în funcţia de preşedinte al Sindicatului Liber Cariera (SLC) Roşiuţa este contestată de conducerea PRM Gorj. Prim-vicepreşedintele organizaţiei PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete, declară că Severus Militaru nu ar avea voie să deţină o funcţie de conducere într-un sindicat în condiţiile în care pedelistul este deputat în Parlamentul României. Peremistul Gheorghe Bucălăete consideră că prin alegerea lui Militaru în funcţia de preşedinte al Sindicatului Liber Cariera Roşiuţa, Coaliţia pune, astfel, stăpânire definitiv pe tot ceea ce înseamnă sindicate. „Îl aştept pe Militaru să protesteze în Piaţa Prefecturii, dacă a fost ales sindicalist şi reprezintă interesele minerilor. Actuala Putere încearcă să pună mâna pe ce a mai rămas din sindicatele din Gorj. S-a trecut peste orice şi Militaru este din nou lider de sindicat. El cu ce se ocupă, este în mişcarea sindicală sau este în Parlamentul şi în politica din România? E o neconcordanţă”, a declarat Gheorghe Bucălăete de la PRM Gorj. Deputatul Severus Militaru a explicat, însă, că, potrivit legii, funcţia de preşedinte al Sindicatului Liber Cariera Roşiuţa este compatibilă cu cea de parlamentar. „N-am nicio problem că mă contestă peremiştii. Important este să nu mă conteste oamenii care m-au ales. Îi rog frumos să citească legislaţia foarte atent că o să observe că, din punct de vedere legal, nu sunt incompatibil. Incompatibilităţile se referă la preşedinţi de federaţii şi de confederaţii. Cred că n-ar trebui să fie asta problema lui Bucălăete. Peremiştii caută tot felul de declaraţii ca să nu uite lumea de ei”, s-a apărat deputatul PD-L de Gorj. Militaru mai spune că singurii care pot să-i aprecieze activitatea de parlamentar sunt cetăţenii şi primarii pe care i-a ajutat indiferent de culoarea politică.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: