spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăPoliticAndrei s-a apucat să racoleze foşti pedelişti

    Andrei s-a apucat să racoleze foşti pedelişti

    Liviu Andrei, fost subprefect de Bucureşti, a recunsocut că, de când s-a întors în politică, la Târgu-Jiu, a început un fel de racolare a foștilor PDL-iși la Mișcarea Populară. Andrei nu a reuşit, însă, să-l convingă nici pe naşul său, Robert Filip, să treacă la partidul lui Traian Băsescu.

    Liviu Andrei, cu gândul la ParlamentFostul prefect de Gorj, Liviu Andrei a început racolarea celor care i-au fost colegi de partid la vechiul PD-L. Acesta a lansat un apel public și i-a invitat să se înscrie în Mișcarea Populară, după ce el însuși a renunțat în urmă cu o săptămână la statutul de înalt funcționar public și s-a înscris în partidul lui Traian Băsescu. Andrei a revenit, astfel în politică, după ce, în ultimii ani a ocupat funcția de suprefect al Capitalei și va fi susținut de această formațiune politică la președinția Consiliului Județean Gorj. Andrei îi vrea acum la Mișcarea Populară pe toți cei cu care susține că a colaborat foarte bine la fostul PD-L și spune că nu îl interesează ce vor spune adversarii politici despre această intenție a sa, importantă fiind doar formarea unei mari echipe la organizația de la Gorj a Mișcării Populare. „Fac un apel la cei cu care am lucrat şi am lucrat bine în diferite echipe, fac un apel la cei cu care am lucrat în Partidul Democrat, că suntem o echipă credibilă la Mişcarea Populară şi îi aşteptăm lângă noi. Da, îi racolăm, dar vin şi ei singuri. Sunt nişte mişcări politice normale pe care nu poţi să le eludezi. Vin unii care au făcut acest lucru anterior şi acum fac pe lupii moralişti”, a spus Liviu Andrei, fost subprefect de Bucureşti în perioada Guvernării Ponta.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: