spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăPoliticCălinoiu, şeful ierarhic al lui Cârciumaru în PSD

    Călinoiu, şeful ierarhic al lui Cârciumaru în PSD

    Deşi alegerea ca vicepreşedinte PSD la nivel naţional este un salt uriaş în cariera sa politică, Ion Călinoiu, vorbeşte mai multe despre responsabilităţi decât de beneficii. Acesta are şanse mari să fie ales preşedinte regional, în urma regionalizării administrativ-teritoriale pe care o pregăteşte Guvernul Ponta. De acum, potrivit statutului, Florin Cârciumaru, preşedintele organizaţiei judeţene, se va subordona vicepreşedintelui Ion Călinoiu, însă, proaspătul ales spune că această relaţie nu va funcţiona întrucât el deţine la PSD Gorj postul de preşedinte executiv, al doilea după Cârciumaru.

    Numit în conducerea PSD la nivel naţional, Ion Călinoiu a declarat că în noua sa calitate de vicepreşedinte al PSD la nivel naţional va avea mai multe responsabilităţi şi va încerca să colaboreze mai bine cu pe plan regional cu preşedinţii organizaţiilor din Oltenia, preşedinţii de Consilii Judeţene din Mehedinţi, Vâlcea, Dolj şi Olt fiind tot pesedişti. „Suntem într-o relaţie în care nu mai există relaţii de subordonare, ci doar de colaborare şi coordonare şi politic şi administrativ. Vicepreşedinte înseamnă mai multe responsabilităţi pe care mi le asum pentru a prezenta, în deplină cunoştinţă de cauză, că nu pot să stau pe aici degeaba, ca programul politic să fie tradus în program administrativ în conformitate cu realităţile. Alegerea mea ca vicepreşedinte nu este o cale accesibilă funcţiei de preşedinte de regiune, eu nu urmăresc această funcţie, eu vrea ca judeţul nostru şi cele vecine să se dezvolte, să acceseze fonduri comune”, a explicat Ion Călinoiu. După alegerea ca vicepreşedinte PSD la nivel naţional, Călinoiu devine şeful lui Florin Cârciumaru, preşedintele organizaţiei judeţene PSD Gorj. Călinoiu nu vrea să vorbească despre relaţia de subordonare cu Florin Cârciumaru pentru că, spune acesta, „eu sunt preşedinte executiv la Gorj, iar Cârciumaru e preşedinte, e peste mine”, a mai declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Acesta a fost ales sâmbătă, la Congresul PSD, vicepreşedinte obţinând 2.421 de voturi.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: