spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCârciumaru îi atenţionează pe conservatorii Rotaru şi Barbu

    Cârciumaru îi atenţionează pe conservatorii Rotaru şi Barbu

    Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, îi atenţionează pe parlamentarii PC, Răzvan Rotaru şi Tudor Barbu, să-şi schimbe atitudinea faţă de Putere, odată cu accederea acestora în USL. Rotaru şi Barbu trebuie să-şi schimbe radical atitudinea faţă de Putere, consideră Florin Cârciumaru, liderul PSD Gorj, după ce deputatul Răzvan Rotaru a fost numit preşedinte executiv al PC Gorj, iar senatorul Tudor Barbu a ajuns vicepreşedinte la nivel naţional.

    Preşedintele organizaţiei PSD Gorj, Florin Cârciumaru, le cere parlamentarilor PC, Răzvan Rotaru şi Tudor Barbu să-şi schimbe atitudinea faţă de colegii din USL pentru o mai bună colaborare. Cârciumaru recunoaşte că Răzvan Rotaru, în calitate de preşedinte executiv al PC Gorj, va ridica pretenţii mai mari în USL, dar atât el, cât şi Tudor Barbu nu trebuie să se mai comporte ca în opoziţie. ”Normal că pretenţiile dânşilor în momentul de faţă cresc faţă de poziţia în USL pentru că până acum au fost opoziţie, de acum trebuie să privească lucrurile ca un partid aflat la guvernare, la putere. Deci, ei trebuie să-şi schimbe radical atitudinea faţă de ce înseamnă activitatea parlamentară, activitatea politică a USL. Dar, vor face echipă foarte bună cu cei de la PNL şi PSD”, crede Florin Cârciumaru, liderul social-democraţilor gorjeni. Fostul pepededist, Tudor Barbu s-a numărat printre puţinii politicieni aflaţi în opoziţie care a criticat activitatea primăriei Târgu Jiu, a Consiliului Judeţean şi a anagerului CEO, Laurenţiu Ciurel. Acum, useliştii, în special pesediştii, se aşteaptă la o schimbare de atitudine a acestuia. Deputatul Răzvan Rotaru a fost numit preşedinte executiv al organizaţiei PC Gorj. În acelaşi timp, senatorul Tudor Barbu a fost numit vicepreşedinte la nivel naţional. Fostul realizator OTV, Tudor Barbu, a fost desemnat ca responsabil pe relaţia cu mass-media şi se va ocupa şi de imagine a partidului. Aceste mutări politice sunt considerate de social-democratul Florin Cârciumaru un atu pentru PC Gorj. ”PC s-a întărit prin venirea celor doi. Sunt oameni care vor contribui foarte mult la organizarea activităţii politice în Partidul Conservator. Acum organizaţia judeţeană are doi reprezentanţi în Parlament şi sunt sigur că alături de parlamentarii PSD şi PNL vor face echipă bună încât judeţul Gorj să primească sprijinul necesar”, a mai spus Cârciumaru despre noii parteneri de la PC Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: