Deputatul PSD, Claudiu Manta și-a angajat pe cabinetul parlamentar o persoană cu dizabilități. Este vorba despre Niki Simionescu, care în trecut a ocupat aceiași poziție în cabinetul liberalului Gheorghe Pecingina. Noul coleg al parlamentarului social-democrat a anunțat că o parte din indemnizația va ajunge la cazurile sociale.
„Niki Simionescu este noul angajat al cabinetului meu parlamentar. Mă bucur că am cunoscut un tânăr cu mult entuziasm, determinat, care, deși se deplasează cu ajutorul unui fotoliu rulant, este foarte activ în comunitate.
Mulți îl cunoașteți din acțiunile de sprijinire a unor semeni, aflați în situații critice, dar probabil puțini sunt cei care știu că Niki a dat, de multe ori, din puținul lui, pentru cazurile în care s-a implicat.
A sprijinit multe persoane aflate în situații dificile, tineri cu dizabilități, ceea ce-l face un exemplu pentru noi toți. Și a demonstrat că orice obstacol poate fi trecut cu voință. Bun venit în echipă, Niki Simionescu”, a transmis deputatul PSD, Claudiu Manta.

