spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCum vrea Ungaria să satisfacă Rusia

    Cum vrea Ungaria să satisfacă Rusia

    În pofida faptului că Ungaria nu a blocat sancțiunile împotriva Rusiei, ea le critică în mod activ, reușind și să negocieze în interese proprii adoptarea unor sancțiuni ce țin de zona gazieră, dar mai ales petrolieră, anunță dcnews.ro.

    Ungaria, sub regimul lui Viktor Orban, a avut poziții critice la adresa Ucrainei, inclusiv după invadarea statului vecin de către Federația Rusă și s-a ferit până în prezent să numească invazia rusă o agresiune ilegală, raportându-se mereu la termenul de „războiul ruso-ucrainean”.

    Răzvan Munteanu, expert în relații internaționale și realizator Check Media, în ultima ediție a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic, difuzată de DefenseRomania, a analizat poziția duplicitară a Ungariei și politica externă a Budapestei care provoacă valuri în rândul UE: „Din nefericire toate mesajele pe care Ungaria le dă în privința situației din Europa de Est, în privința războiului din Ucraina și inclusiv în privința sancțiunilor impuse Federației Ruse, sunt privite ca mesaje venite pentru a satisface Rusia și pentru a consolida o imagine a Ungariei total diferită față de alte state europene în ochii Federației Ruse.”

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: