AcasăPoliticCumpărătorii de apartamente, protejați de lege

Cumpărătorii de apartamente, protejați de lege

Cumpărătorii de imobile vor fi protejați de eventualele fraude după ce Comisia Juridică din cadrul Senatului României a aprobat o propunere legislativă în acest sens. Astfel, oamenii care încheie documente de vânzare-cumpărare nu vor mai fi expuși pericolelor financiare. Modificările făcute vin în contextul situației Nordis.

“În data de 08.04,2025 a avut loc ședința Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și a Comisiei pentru administrație din cadrul Senatului României în care a fost dezbătută și adoptată propunerea legislativă a coaliției de guvernare pentru stabilirea condițiilor în care se vor realiza dezvoltări imobiliare și modalitățile în care vor fi protejați cumpărătorii de apartamente, care încheie promisiuni de vânzare-cumpărare, de activitățile nelegale ale unor dezvoltatori.

Ședința a fost prezidată de senatorul de Gorj, social-democratul Ion Cristinel Rujan, președintele comisiei juridice, care a prezentat modificările legislative ce vor face imposibile situații juridice, similare cazului Nordis, care să afecteze cumpărătorii de bună-credință.

Astfel, modificările cuprind:

– promisiunile de vânzare-cumpărare vor fi încheiate numai în formă autentică și vor fi înscrise în cartea funciară, astfel încât dezvoltatorii nu vor mai putea încheia un act similar pentru același apartament;

– autorizația de construire și planul tehnic de preapartamentare vor fi înscrise în cartea funciară, dezvoltatorii imobiliari nemaiputând modifica poziția din proiect a apartamentului promis cumpărătorului;

– avansul pe care îl poate solicita un dezvoltator este limitat la 15% din preț la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, cu posibilitatea cuprinderii în actul de promisiune a unor avansuri condiționate de finalizarea și recepționarea parțială a unor etape de execuție, de 25% din preț la finalizarea structurii de rezistență și de 25% la finalizarea instalațiilor imobilului;

– sumele de bani plătite ca avans de către promitentul cumpărător vor putea fi cheltuite numai pentru edificarea imobilului în care se află apartamentul cuprins în promisiunea de vânzare-cumpărare. Nerespectarea acestei obligații atrage sancționarea dezvoltatorului imobiliar cu amendă de 1% din cifra de afaceri a societății din anul precedent.

– în caz de intrare în insolvență a dezvoltatorului imobiliar promitenții cumpărători vor fi considerați creditori privilegiați și vor fi pe prima poziție în tabloul creditorilor, în procedura de recuperarea banilor, alături de statul român”, se arată într-un comunicat transmis de senatorul Cristinel Rujan.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente