spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticDeputatul Ion Cupă: M-au minţit!

    Deputatul Ion Cupă: M-au minţit!

    Se va apuca de treabă, aşteaptă doar convocarea Parlamentului şi ca lucrurile sa o ia pe făgaşul normal. Este vorba despre deputatul democrat liberal, Ion Cupă, care a învins la alegeri, pe Colegiul 1. Pentru el, însă, victoria a avut şi un revers mai puţin plăcut, cel al dezamăgirii aduse de oameni.

    Deputatul democrat liberat Ion Cupă se consideră, după traversarea alegerilor, mai bogat în cunoştinţe, dar şi dezamăgit. Nu electoratul poartă vina, a declarat Cupă la Acces Tv, ci oamenii de lângă ele, perfizi, care au spus un lucru şi au făcut altul. Nu este trădare, a fost mesajul deputatului PDL, Ion Cupă, dar „m-au minţit!”, a subliniat acesta. „Nu este trădare, pentru că ar fi însemnat să trebuiască să facă un lucru, şi apoi să uite, dar eu mă refer la oamenii care în campanie au venit la mine şi au spus că mă vor ajuta. M-au minţit”, a spus în emisiunea Punctul pe I. Ion Cupă. Ziua de vineri i-a adus însă la primirea mandatului de parlamentar, o teribilă plăcere. „Am trăit o satisfacţie primind mandatul. M-am simţit bine de data asta. Am ieşit în presă de curând, dezamăgit şi supărat, cu toate că am câştigat alegerile. Ştiu că mulţi au spus că e trădare, eu spun că nu e trădare. Dar sunt dezamăgit de oamenii de lângă mine! Nu mă pricep deloc la oameni, să aleg oamenii”, a subliniat Cupă, care a mai precizat că faptul că a promovat mereu oameni tineri şi la Finanţe la Severin, lucru care nu i-a adus nici un beneficiu, de altfel. Cupă a mai declarat că pe Colegiul 1, lucrurile sunt foarte clare, la fel şi concluziile. USL-ul a fost foarte organizat, ştiam asta. Îmi pare rău pentru domnul doctor, mă pun în locul lui, ştiu că este dureros, să pierzi la 225 de voturi, poate o secţie chiar. Problema a fost la mine. Electoratul meu, pe care îl credeam al meu, s-a dus la PP-DD. Pe buletin apărea numele lui Dian Diaconescu. Asta e, am fost sacrificat, am căzut între două falii ale partidului, foştii şi actualii, m-au intersectat, m-au ciocnit grav de tot, iar eu, un om simplu… Sunt degajat acum, mă simt bogat în cunoştinţe, acum pot spune lucrurilor pe nume. Înainte mă pregăteam, eram stresat, ştiam că mi se întâmplă lucruri grave, dar dacă le-aş fi spus, i-aş fi speriat şi pe puţinii oameni care îi mai aveam şi care credeau în mine”, a conchis deputatul PDL, Ion Cupă. Un cuvânt decisiv la rezultatul alegerilor l-au avut şi răzbunările din partid, potrivit lui Cupă, lucru care în organizarea PSD, de exemplu, nu se vede. „Nu este vorba că USL a dat o lecţie, eu ştiam, pe cine să mai mire. PSD-ul este foarte organizat, au organizaţiile bine puse la punct. Noi am venit mereu cu alţi oameni, am ras tot, ne-am decimat între noi”, a conchis deputatul de Gorj care acum are gânduri mari despre ce vrea să facă. Un pas pe care şi-l doreşte este să facă parte din Comisia Buget Finanţe şi să se pună pe treabă în Parlament.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: