spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticMorega: Sper ca Ion Cupă să-mi continue proiectele din Colegiul 1

    Morega: Sper ca Ion Cupă să-mi continue proiectele din Colegiul 1

    Dan Ilie Morega, deputat independent de Gorj, se bucură că Ion Cupă a intrat în Parlament şi îl vede pe acesta un continuator al proiectelor sale. Morega l-a susţinut pe Cupă, candidat ARD în campania electorală. Deputatul independent crede că şi cel de-al doilea deputat pe Colegiul 1, Răzvan Rotaru va reprezenta bine Colegiul 1 în Camera Deputaţilor. Morega anunţă că îi va sprijini pe cei doi deputaţi cu experienţa pe care o are. „Este omul de la care gorjenii se aşteaptă la foarte multe rezultate pozitive, chiar dacă face parte dintr-un partid de opoziţie, cunoaşte problemele specifice gorjenilor, şi cu care am avut o problemă profundă pe problemele reale ale colegiului 1, ale gorjenilor şi ale ţării, la care el a fost foarte receptiv şi la care, unele proiecte ale lui erau cam aceleaşi cu proiectele mele. În final, mă bucur că a intrat în Parlament. Îmi pare rău că nu a intrat şi profesorul Iana şi îmi pare bine că pe colegiul meu acum sunt doi deputaţi, este şi Răzvan Rotaru, un tânăr care împreună cu domnul Cupă trebuie să dea mai mult decât mine, sau să mă folosească pe mine în continuare, prin experienţa pe care o am”, a spus Dan Ilie Morega. Acesta a explicat la Radio Omega de ce nu a mai candidat la alegerile generale din 9 decembrie. El declară că a ajuns la o stare de disperare pentru că şi-a dat seama că majoritatea politicienilor sunt angrenaţi în anumite grupuri de tip mafiot şi pun mai presus de orice interesele personale. „Nu am mai candidat pentru că mi-am dat seama că marea lor majoritate, politicienii nu privesc problemele oamenilor, ale gorjenilor, ci privesc problemele lor personale, ale unor grupuri mafiote”, a mai spus Morega.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: