spot_img
Altele
    AcasăHeadlinesPDL îl ameninţă pe Morega cu ruperea protocolului

    PDL îl ameninţă pe Morega cu ruperea protocolului

    Conducerea PDL Gorj se declară a fi în dezacord cu partenerii UNPR, pe care îi acuză de nerespectarea protocolului de colaborare. Nemulţumirea conducerii PDL Gorj pleacă de la faptul că reprezentanţii UNPR Gorj nu au respectat protocolul de colaborare, prin care se interzice primirea în partid a foştilor membri democraţi.

    Înscrierea directorului de la Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj, Teodor Popescu, la UNPR Gorj a luat prin surprindere conducerea PDL Gorj. Secretarul executiv al PDL Gorj, Dan Vâlceanu, a declarat că există o prevedere în protocolul de colaborare prin care „membri PDL nu pot deveni membri UNPR”. În aceste condiţii, Vâlceanu consideră că „dacă domnul Popescu nu ne-a anunţat, măcar colegii de la UNPR puteau să ne informeze. Dacă trecerea este doar formală nu este o problemă, însă, dacă s-a realizat şi scriptic atunci există o problemă, în primul rând, respect faţă de parteneri”, a mai declarat secretarul executiv al PDL Gorj, Dan Vâlceanu.

    Ruşeţ: „UNPR Gorj trebuie să-şi facă o reevaluare a atitudinii”

    Nemulţumit de nerespectarea protocolului de colaborare din partea UNPR Gorj este şi preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ. Contactat telefonic, liderul democrat a declarat că „suntem în dezacord cu nerespectarea protocolului. Vom discuta. UNPR Gorj solicită cam multe şi în condiţiile astea trebuie să-şi facă o reevaluare a atitudinii. Dacă nu-şi reevaluează atitudinea, vom lua poziţie”.

    Răuţ: „A depus o adeziune şi noi îl primim”

    Secretarul general al UNPR Gorj, Ion Răuţ, a recunoscut existenţa prevederii din protocol, însă, susţine că nu poate face nimic. „Domnul Popescu a depus adeziune, îl primim pentru că altfel am încălca regulile”. Cât despre nemulţumirea democrat-liberalilor faţă de încălcarea protocolului, Răuţ susţine că „domnul Vâlceanu remarcă existenţa acestei prevederi, dar noi nu am avut o întâlnire cu PDL Gorj. Doar acolo se poate dezbate acest subiect”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: