spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăPoliticDoar directorii politruci, schimbaţi

    Doar directorii politruci, schimbaţi

    Aflată în perioada de evaluare şi analiză, Uniunea Social Liberală urmează să schimbe, la Gorj, mai mulţi directori de instituţii deconcentrate. Dan Ilie Morega, deputat independent în Parlamentul României, le atrage atenţia liderilor USL să nu demareze epurările de directori chiar dacă au fost numiţi şi susţinuţi de fostul partid de guvernare.

    Morega le transmite useliştilor să schimbe din funcţii doar politrucii, nu şi şefii de instituţii care şi-au dovedit până acum competenţa, indiferent de culoarea lor politică. „USL nu trebuie să facă la fel ca PD-L, să ia politrucii de la gogoşerie şi puşi în funcţii de conducere. Trebuie făcută o analiză prin prisma competenţelor. Eu nu sunt pe principiul ca să-i schimbe pe toţi de la PD-L şi să îi pună de la USL, adică dai afară o gaşcă şi pui în schimb altă gaşcă. Sunt câţiva directori, trei-patru, de la PD-L, care au dovedit cinste, competenţă şi solicitudine faţă de cetăţeni şi nu e normal să îi schimbe cu politrucii care au fost luaţi de la gogoşerie sau lăptărie. USL nu trebuie să greşească”, a mai spus Morega.

    Directori menţinuţi

    Deşi USL îl pregăteşte pe Constantin Negrea să fie numit directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Gorj, deputatul independent Dan Ilie Morega îl recomandă îl locul actualului şef, Corina Dorobanţu, pe Mihai Versin, fost director al APIA în guvernarea PNL. Morega mai spune că USL are de ales pentru şefia Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj între Ion Cupă, actualul director, şi Gheorghe Paraschiv, fost şef al Finanţelor, iar la ITM, George Romanescu ar putea primi sprijinul uniunii pentru a rămâne pe funcţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: