spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăPoliticEmilia Horhoianu mai are de aşteptat

    Emilia Horhoianu mai are de aşteptat

    Emilia Horhoianu mai are de aşteptat până să ocupe din nou scaunul de consilier local. Liberala a câştigat procesul privind revenirea în Consiliul Local Târgu-Jiu, însă hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs de către reprezentanţii Primăriei sau Prefecturii Gorj, după cum a declarat copreşedintele PNL Târgu-Jiu, Eduard Berca.

    Magistraţii Trinulalului Gorj i-au dat câştig de cauză Emiliei Horhoianu considerând că promovarea sa în Consiliul Local a fost perfect legală. Nu aceeaşi decizie s-a dat însă şi în ceea ce îl priveşte pe social democratul Mihai Gherghe. Totuşi, liberala mai are de aşteptat până când hotărârea va fi una definitivă. „Am discutat personal cu doamna consilier Horhoianu şi mi-a spus că suntem încă în termenul de recurs al autorităţilor publice în sensul în care ori Prefectura, ori Primăria pot să facă recurs la decizia instanţei. Prin urmare, nefiind definitivă şi irevocabilă hotărârea instanţei, dumneaei nu poate şi nici Primăria sau Prefectura nu pot emite documente în sensul revenirii ei în Consiliul Local. La momentul când va fi această decizie sau hotărâre a instanţei definitivă şi irevocabilă dânsa va reveni cu data ulterioară a primei şedinţe de consiliul Local”, a declarat pentru un post local de radio Eduard Berca, copreşedinte PNL Târgu-Jiu.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: