Combinând mai multe vinuri, toate din viţă de soi,
Specialiştii au pus rezultatu-ntr-un butoi.
L-au lăsat mulţi ani acolo, după cum au calculat,
Iar într-un final s-au dus să-l testeze pe-un bărbat.
Despre vin, se ştie treaba, că face multe minuni;
Îi face pe oameni, veseli, la pat, îi face mai buni …
Dar combinaţia asta, doar gustată, nu băută,
Făcătoare-i de minuni … procentaj, sută la sută!
Aşa deci şi prin urmare, vinul-minune va fi
Testat pe Ghioagă-ciobanu’, măciucar din miază-zi.
-Gheorghe, soarbe oala asta, dintr-o-nghiţitură, două,
Şi-ai să răzbeşti la muieri, câte şapte, opt sau nouă!
-La mine merg la zi, cinşpe’, muiere după muiere,
Dacă beau din vinu’ vostru, mi se rupe din putere! …