spot_img
10.1 C
Târgu Jiu
miercuri, februarie 21, 2024
Altele
    AcasăPoliticFilip, dispus să lase UNPR şi să candideze independent

    Filip, dispus să lase UNPR şi să candideze independent

    Răsturnare de situaţie. Vicele Robert Filip ar putea candida ca independent pentru primăria Rovinari, deși este liderul UNPR la Gorj. Acesta intenţionează chiar să-şi facă o echipă de consilieri locali care să candideze şi ei tot independent, câţiva dintre aceştia provenind de la PNL.

    filipVicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Robert Filip, ia în calcul o candidatură independentă la primăria Rovinari. Inițial, co-președintele UNPR Gorj, Robert Filip și-a anunțat intenția de a candida pentru scaunul de primar al orașului Rovinari din partea uniunii, însă, din cauza asocierii UNPR cu PSD, Filip se gândește să candideze independent ținând cont de platforma program realizată de societatea civilă. În ultima vreme, Robert Filip s-a implicat mult în acțiunile umanitare ale Asociației Pentru Rovinari, participând la campaniile acesteia atât în Rovinari, cât și în afara acestui oraș. „Pot să candidez independent să creez această platformă cu un program serios care să cuprindă efectiv proiecte cu susţine materială în spate, nu doar cu vorbe. Mă gândesc serios dacă să fac acest program pentru a evita orice speculaţie că urmăresc ceva anume, că urmăresc să fac un capital politic sau altceva. Nu, vreau doar să fac lucruri bune şi lucrurile acestea le pot face cu un program serios bine pus la punct, bine definit, stabilit de la bun început. Pot să fac treaba asta chiar independent”, şi-a anunţat intenţia Robert Filip. Anunţul acestuia ar putea avea legătură şi cu faptul că Gabriel Oprea, președintele UNPR, a declarat că din februarie, UNPR va avea grupuri parlamentare separate de social-democraţi în Camera Deputaţilor şi în Senat, iar o participare pe aceeaşi listă la alegerile locale este departe de a se produce. Progresistul Robert Filip a mai spus că dacă va candida la Rovinari pe platforma societății civile își va forma și o echipă de consilieri locali. Filip nu exclude ca o parte dintre actualii consilieri PNL din Rovinari, dați la o parte de liderii de partid, să se regăsesacă pe lista sa cu care își dorește să câștige alegerile locale la Rovinari. „La această platformă poate să adere oricine, orice persoană fizică, în baza unei campanii de strangere de semnături şi să candideze pentru un post de consilier local. Mai sunt şi oameni serioşi printre acei liberali, puţini, dar serioşi. Eu sunt dispus să iau lângă mine orice om serios care vrea să participe la proiectul meu, care vrea să facă treabă. Vreau nişte oameni care să îşi asume ce vor să facă”, a mai declarat Robert Filip, în prezent co-preşedinte UNPR Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: