Scrisoarea deschisă transmisă de organizațiile PSD Gorj și Dolj premierului Ilie Bolojan, prin care social-democrații solicită finanțarea construcției drumului expres Târgu Jiu – Craiova, a stârnit reacții de neînțeles din partea unor oameni politici.
Realizarea drumului expres Târgu Jiu – Craiova pare să scoată la iveală, din nou, frustrările adânci ale celor doi critici de serviciu ai Gorjului – Radu Miruță și Ion Iordache. Cei doi politicieni, care par să se hrănească mai degrabă din contestarea oricărui proiect important decât din contribuții reale la dezvoltarea județului, au găsit de cuviință să atace chiar și scrisoarea deschisă adresată premierului Bolojan de către PSD, prin care se solicită finanțarea acestui obiectiv vital de infrastructură.
Asta în condițiile în care, de când a preluat guvernarea, primul ministru a blocat practic toate investițiile – fie că vorbim de infrastructură rutieră, alimentare cu gaze, apă, canalizare sau alte proiecte locale. În loc să susțină demersurile pentru repornirea lucrărilor, Miruță și Iordache preferă să se agațe de propriile frustrări politice.
Drumul expres Târgu Jiu – Craiova, o investiție esențială pentru conectarea Olteniei la rețeaua rutieră modernă a României, pare să le provoace un disconfort vizibil. Poate pentru că, în micimea unei gândiri blocate strict în cheia intereselor de partid, unii politicieni chiar speră ca acest drum să nu se facă – doar pentru a putea spune mai târziu “v-am zis noi”.
Apelul inițiatorilor scrisorii deschise – adresat tuturor forțelor politice, administrative, societății civile, mediului de afaceri și fiecărui cetățean din Gorj și Dolj – a fost primit cu susținere din aproape toate direcțiile, cu excepția celor două voci “critice” care, din reflex, par incapabile să vadă dincolo de propriile orgolii.
Radu Miruță, care declara cândva că drumul expres “nu e expres, ci transregio”, uită poate că în perioada în care USR a deținut Ministerul Transporturilor, bilanțul a fost de “0 kilometri”. După ce i s-a explicat diferența, a schimbat tonul, găsind alte motive pentru a-l contesta. De partea cealaltă, Ion Iordache, fost susținător al teoriei că “drumul expres e doar o minciună PSD-istă”, s-a grăbit la rândul lui să se poziționeze împotrivă – până în momentul în care proiectul a început să prindă contur, iar ambii au încercat brusc să-și lipească numele de el.
Echipa USR-PNL de la Gorj continuă atacurile la adresa investiției, deși niciunul dintre acești politicieni nu se poate lăuda că ar fi contribuit cu ceva concret la dezvoltarea județului. În schimb, PSD rămâne consecvent în sprijinul proiectelor majore de infrastructură, menite să transforme Gorjul într-un pol economic diversificat, capabil să valorifice patrimoniul unic lăsat de Brâncuși și să treacă de la statutul de județ monoindustrial la unul modern, dezvoltat pe orizontală.
Până una-alta, drumul expres Târgu Jiu – Craiova merge mai departe, în ciuda frustrărilor unora care încă n-au înțeles că dezvoltarea județului nu se face cu vorbe, ci cu fapte.

