spot_img
20 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăPoliticHanu şi Dobrică de la Motru, ţintele lui Vâlceanu şi Gheorghescu

    Hanu şi Dobrică de la Motru, ţintele lui Vâlceanu şi Gheorghescu

    Cu o lună înainte de campania electorală, au început atacurile între candidaţii înscrişi în cursa electorală pentru primăria Motru. Democrat-liberalii Dan Vâlceanu şi Florentin Gheorghescu au pus tunurile pe primarul şi viceprimarul PSD, Dorin Hanu, respectiv Tudor Dobrică. Pesediştii sunt acuzaţi că, de când conduc primăria, economia municipiului Motru nu s-a dezvoltat, iar cei doi edili nu au făcut altceva decât să se îmbogăţească.

    Scandal cu iz electoral la primăria Motru. Pedeliştii gorjeni au atacat, într-o conferinţă de presă, actuala conducere a primăriei municipiului Motru. Democrat-liberalii i-au acuzat pe actualul primar, Dorin Hanu, şi pe viceprimarul Tudor Dobrică că s-au îmbogăţit pe spinarea oamenilor simpli şi nu au făcut nimic pentru comunitate. Cei doi edili sunt membri PSD şi au câştigat până acum mai multe mandate la primăria Motru. Dan Vâlceanu, purtătorul de cuvânt al PD-L Gorj, consideră că viceprimarul Tudor Dobrică este capul răutăţilor şi motivul pentru care localitatea este slab dezvoltată. „Dobrică şi Hanu au vile, maşini foarte scumpe, dar nu sunt la vedere. Eu îl rog pe Gheorghescu să ne promită că ne va scăpa la Motru de Hanu şi Dobrică. Viceprimarul este răul principal, de care Hanu nu se poate despărţi”, a declarat Dan Vâlceanu, purtătorul de cuvânt al PDL Gorj.

    Hanu: Vâlceanu, o nulitate

    Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu, îi răspunde fostului său coleg din PSD Gorj că nu deţine averi substanţiale ca familia Vâlceanu, averi obţinute în mare măsură din mineritul motrean. „Cine este Vâlceanu ăsta? Ce a făcut el în politică sau pentru motreni? Îl tot scoateţi în faţă de parcă ar fi Oracolul de la Dărămoaia. Vâlceanu a fost la PSD şi a fugit la PD-L unde a ajuns preşedinte PD-L pe banii tatălui său. Vâlceanu este o nulitate politică, el n-are un vot în spate. Eu pot să mă contrazic în declaraţii cu cineva care are voturi în spate, cum ar fi Ion Călinoiu, Florin Cârciumaru, Ion Ruşeţ, nu cu Vâlceanu”, se apără Dorin Hanu, primarul municipiului Motru. Acesta susţine că oamenii din localitate l-au ales la conducerea primăriei, în timp ce Dan Vâlceanu a obţinut funcţii politice pe bani.

    Înlăturarea lui Dobrică, obiectivul lui Gheorghescu

    Democrat-liberalii îl susţin la Primăria Motru pe Florentin Gheorghescu, acelaşi pe care l-au susţinut şi liberalii în 2008 la alegerile parlamentare pe care însă, le-a pierdut. Gheorghescu spune că în cazul în care va câştiga alegerile, obiectivul principal este înlăturarea viceprimarului Tudor Dobrică de la primărie. „Într-adevăr, obiectivul meu la Motru este să facem curăţenie, să punem oameni buni la primărie, să aducem elita Motrului. Programul meu de lucru va fi ca şi cel de la carieră, după ce voi câştiga primăria, va începe la ora 5:00. Obiectivul meu este să scap primăria de viceprimar”, a declarat Florentin Gheorghescu, membru PD-L anunţat ca şi candidat la primăria Motru.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: