spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticIordache și-a anunțat candidatura la funcția de președinte al PNL Gorj

    Iordache și-a anunțat candidatura la funcția de președinte al PNL Gorj

    Senatorul Ion Iordache și-a anunțat candidatura la funcția de președinte al organizației PNL Gorj, într-o conferință de presă. Alături de acesta s-au aflat mai mulți primari și susținători. Dintre ei a lipsit primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, dar s-au regăsit mulți dintre edilii care îl susțineau pe fostul președinte, Dan Vâlceanu.

     

    „Aseară am avut Biroul Politic Județean în care am stabilit norma de reprezentare la alegerile interne. În unanimitate, toate punctele de pe ordinea de zi au fost aprobate. Am concluzionat cu toții că este momentul să punem punct acestei perioade de neliniște în PNL Gorj și de comun acord am stabilit o echipă cu care să mergem împreună și să candidăm. Este o echipă care s-a conturat foarte repede. Am alături de mine, aici, o parte dintre primarii care vor candida în acest proiect. Sunt și alți primari și alți președinte de organizații și membri în Biroul Politic, care nu au putut să ajungă. S-a creat o largă majoritate ca și reprezentanți ai delegațiilor pe care i-am stabilit“, a spus senatorul Ion Iordache.

    Acesta a anunțat și numirea a patru noi președinți interimari: la Aninoasa, în persoana fostului candidat și președinte al organizației locale USR, la Bustuchin, fiul actualului primar, Ion Ciocea, la Turburea și la Mușetești. De asemenea fiul primarului din Bustuchin și-a anunțat deja candidatura, din partea PNL, pentru funcția de primar din localitatea natală.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: