spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticLiderul PC Gorj se plânge de neînţelegerile din cadrul USL

    Liderul PC Gorj se plânge de neînţelegerile din cadrul USL

    Conservatorii gorjeni cer respect în cadrul USL şi spun că, mâine, la întâlnirea cu Daniel Constantin, preşedintele PC, îi vor expune acestuia principalele nemulţumiri legate de împărţirea funcţiilor de conducere de la instituţiile deconcentrate din judeţul Gorj.

    Marius Borcan, şeful organizaţiei PC Gorj, îşi doreşte ca partidul său îşi numească oamenii măcar la 10% din instituţiile publice, deşi până acum, conservatorii nu au fost luaţi în calcul în USL. Borcan recunoaşte şi el acest lucru şi le cere respect aliaţilor din PNL şi PSD. „Este foarte clar, Partidul Conservator va avea 10% din deconcentrate. Partidul Conservator are oameni pregătiţi în toate domeniile de activitate, în domeniul sănătăţii, în domeniul economic, doctori, profesori universitarei, jurişti. În ceea ce mă priveşte, în calitate de preşedinte al Partidului Conservator la Gorj, cu echipa cu care lucrez, aceasta şi-a făcut bine treaba, datoria, o face în continuare. PC nu este o problemă în această uniune, dar aş vrea ca atunci când există respect el trebuie să fie respectat cu adevărat, Partidul Conservator, pentru că tragem cu toţii la căruţă şi vorbim aceeaşi limbă. Aşa mi se pare normal atunci când trebuiasă ne luăm şi noi ce e al nostru”, a spus Marius Borcan. Liberalii gorjeni aşteaptă şi ei schimbările din funcţii de la nivelul deconcentratelor, care au tot fost amânate până acum. Virgil Drăguşin, purtătorul de cuvânt al organizaţiei PNL Gorj, nu ştie încă care dintre instituţii vor reveni PNL, cu atât mai puţin PC. Liberalul afirmă despre procentul de 10% ţintit de PC că este unul hazardat, iar funcţiile de conducere „nu se împart ca la piaţă pe tarabă”. „Nu este stabilită o pondere de reprezentare pe instituţiile publice locale deconcentrate din punct de vedere al Partidului Conservator sau al Partidului Naţional Liberal. În funcţie de specificul instituţiilor, atunci când va fi cazul, în funcţia de pregătirea profesională şi competenţa managerială aceşti oameni vor fi nominalizaţi. Ele nu pot fi împărţite, aceste poziţii, ca la piaţă, fiecare să îşi ia ce vrea. În anumite instituţii publice, Partidul Social Democrat şi-a nominalizat anumite persoane”, a spus Virgil Drăguşin. „Lipsa de respect despre care vorbeşte PC nu vizează Partidul Social Democrat şi este vorba despre neînţelegeri în cadrul Alianţei de Centru Dreapta, a comentat la Radio Omega vicepreşedintele PSD Gorj, Ciprian Florescu. „Din câte cunosc liderii Partidului Social Democrat au avut discuţii cu liderii Alianţei de Centru-Dreapta vis-a-vis de o posibilă împărţire a funcţiilor, fie pe ministere, fie pe alte criterii între Alianţa de Centru-Dreapta şi PSD. Că noi ne-am mişcat mai repede, însă, acest mai repede este pus sub semnul întrebării pentru că încă mai sunt instituţii unde foştii directori activează, este o problemă. Cealaltă problemă aparţine strict Alianţei de Centru-Dreapta, Partidului Naţional Liberal şi partenerii domniilor lor din Partidului Conservator. Sunt convins că această lipsă de respect nu este direcţionată către Partidul Social Democrat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: