spot_img
9.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesManţog "beneficiază" de concediu prelungit

    Manţog „beneficiază” de concediu prelungit

    Conducerea Complexului Energetic Turceni se dovedeşte a fi înţelegătoare faţă de situaţia prin care trece fostul director economic, Ionel Manţog, aceea de a fi bolnav. Contactat telefonic, directorul general Octavian Graure a declarat că „momentan ne merge foarte bine, domnul Manţog este foarte bolnav. Când un om este bolnav, trebuie să înţelegem”. În ciuda neînţelegerilor, existente încă din toamna anului trecut, între fostul director economic al termocentralei şi actualul director general, Graure a uitat, se pare, motivul disputelor şi susţine despre Manţog că „îl aştept să vină la serviciu”. Surse din anturajul acestuia au precizat că până pe 11 mai, Ionel Manţog s-a aflat în concediu medical, iar de ieri a intrat în concediu de odihnă până pe 25 mai. „Concediul de odihnă a fost luat parţial şi este aferent anului 2011. Două zile au rămas de anul trecut iar restul sunt pe acest an”, au mai declarat sursele noastre. De mai bine de două luni, fostul director economic al Complexului Turceni, Ionel Manţog, este văzut tot mai rar pe la locul de muncă. Numit în funcţia de consilier al directorului general, Octavian Graure, după restructurarea postului şi aprobarea noii organigrame alcătuite, Ionel Manţog a intrat în concediu de odihnă încă din luna martie. Dacă în acea perioadă fostul director declara că are nevoie de timp, în vederea pregătirii pentru termenele de judecată stabilite în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, acum explicaţiile ar putea fi altele, cu atât mai mult cu cât cauza în care este judecat nu mai este o prioritate. Deocamdată, dosarul în care Ionel Manţog a beneficiat de o schimbare a încadrării juridice de la infracţiuni de corupţie la infracţiuni din Codul Penal este la dospire. Motivul este dat de faptul că, nici până în prezent magistraţii Tribunalului Sibiu nu au motivat sentinţa dată, referitoare la schimbarea încadrării juridice, fără a ţine cont că va mai dura ceva timp, până când dosarul va ajunge la Curtea de Apel Alba Iulia şi apoi până se va stabili un termen de judecată în apel. În ceea ce priveşte activitatea politică şi aici stăm în stand-by. În timp ce unele voci de pe scena politică a judeţului susţin că „va intra în noul partid al Albei ca Zăpada, respectiv Monica Macovei”, altele contrazic cele susţinute de alţii. Astfel, mai nou social democraţii parlamentari susţin tot mai mult faptul că „Ionel Manţog va ajunge în USL pe aripa PNL”, zvon care a cam dat serios de gândit liberalilor. Până în prezent, Ionel Manţog nu a depus o demisie din partid, în ciuda declaraţiilor făcute cum că „nu se ascunde după fustele partidului”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: