spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăPoliticMarcel Romanescu și-a depus candidatura pentru un nou mandat, din partea PSD

    Marcel Romanescu și-a depus candidatura pentru un nou mandat, din partea PSD

    Candidatul PSD pentru Primăria Târgu Jiu, primarul în funcție Marcel Romanescu, și-a depus candidatura la Biroul Electoral de Circumscripție. Alături i-au fost atât liderii județeni și organizația municipală, cât și membrii familiei.

    „Cu încredere și dedicare pentru binele comunității, candidatul PSD la Primăria Târgu Jiu, Marcel-Laurențiu Romanescu, alături de conducerea PSD Gorj și întreaga organizație municipală, a depus, astăzi, dosarul de candidat la Biroul Electoral de Circumscripție”, transmite PSD Gorj.
    De asemenea, actualul primar al municipiului Motru, Cosmin-Costel Morega, și-a depus dosarul de candidat pentru un nou mandat de primar.
    ”PSD Gorj abordează aceste alegeri cu una dintre cele mai puternice echipe pe care a avut-o partidul în ultimii ani. Pe lângă faptul că avem candidați de calibru la primării, atunci când suntem în fața oamenilor cu care ne întâlnim, nu ne este rușine cu ce am făcut, din contră. Într-un interval de timp de câțiva ani, am reușit să atragem proiecte extrem de importante în comunități, menite să crească nivelul de trai al oamenilor, iar gorjenii știu asta!”, a declarat Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

    ”Municipiile Târgu Jiu și Motru au dat tonul în această etapă de depunere a dosarelor de candidatură, urmând ca în perioada următoare acest exemplu să fie urmat și de ceilalți candidați. Suntem extrem de încrezători în rezultatul pe care îl vom obține, deoarece cu toții ne-am făcut datoria față de gorjenii care ne-au ales și care au mare încredere în noi. Nu i-am dezamăgit și, după 9 iunie, vom continua împreună!”, a declarat Cosmin-Mihai Popescu.

    Marcel Romanescu e mândru că are alături de el o echipă puternică.
    „Am depus oficial candidaturile la Biroul Electoral de Circumscripție. Le mulțumesc colegilor din PSD pentru încrederea acordată și mai ales domnilor Mihai Weber și Cosmin Popescu!
    Le mulțumesc, de asemenea, celor 7000 de cetățeni ale căror semnături au fost depuse astăzi pentru candidatura la funcția de primar!
    Mulțumesc președintelui ProRomânia, Alin Văcaru, dar și echipei domniei sale, pentru susținerea în alegeri!
    Nu în ultimul rând, mulțumesc familiei pentru susținere și pentru că îmi este mereu alături. Astăzi m-am bucurat de prezența mamei și a fiicei, care au ținut să mă însoțească la depunerea candidaturii.
    Venim în fața dumneavoastră cu o echipă foarte puternică, oameni bine pregătiți în domeniile lor de activitate, cunoscuți și apreciați în comunitate.
    La Târgu Jiu continuăm proiectele demarate, la care se adaugă multe altele noi, a căror menire este dezvoltarea comunității”, a transmis Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: