spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăPoliticMihai-Răzvan Ungureanu, premierul României

    Mihai-Răzvan Ungureanu, premierul României

    Mihai-Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe, este propunerea anunţată, luni seară, de preşedintele Traian Băsescu pentru funcţia de prim-ministru. Premierul desemnat a susținut o conferință de presă, în care independenţa sa politică îi garantează spaţiul necesar pentru a-şi îndeplini mandatul. Tot în cadrul aceleiași conferințe, Traian Băsescu a declarat faptul că știa despre intenția fostului premier Boc de a demisiona, încă din luna decembrie.

    Luni seara evenimentele importante s-au succedat și o dată cu ele, practic, s-a scris încă o filă din istoria României. După ce, doar pentru câteva ore, interimatul la funcția de premier al statului a fost deținut de Cătălin Predoiu, aseară, Traian Băsescu a anunțat ca premierul desemnat să fie Mihai-Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe. Premierul desemnat a susținut o conferință de presă, în care independenţa sa politică îi garantează spaţiul necesar pentru a-şi îndeplini mandatul. „Este o responsabilitate mare, pe care mi-o asum conştient, atât de dificultatea acestei posturi şi mai ales de contextul delicat în care ne aflăm. Am experienţa unor instituţii care sub mandatele mele s-au modernizat şi au devenit performante – MAE, SIE. Intenţionez să folosesc această experienţă în eficientizarea guvernării, iar independenţa mea politică îmi garantează spaţiul necesar pentru a-mi îndeplini acest mandat”, a spus Ungureanu. Tot în cadrul aceleiași conferințe, Traian Băsescu a declarat faptul că știa despre intenția fostului premier Boc de a demisiona, încă din luna decembrie. „Încă din luna decembrie, am avut discuţii cu premierul Emil Boc cu privire la depunerea mandatului. Decizia a fost amânată din motive de interes naţional. În primul rând, în luna decembrie s-a constatat că ar fi fost foarte greu, în partea a doua a lunii decembrie, să avem o majoritate parlamentară sigură, în luna ianuarie a fost vacanţă parlamentară şi obiectivul a devenit mai apoi trecerea evaluării FMI, a UE şi BM, legată de finalizarea anului 2011. Era extrem de important pentru România să se facă această evaluare, să prevenim amânarea vizitei FMI, a BM şi a UE”, a spus Traian Băsescu. Ungureanu a vorbit și de obiectivele pe care le are în acest mandat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: