spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesMorega, contracandidatul lui Călinoiu?

    Morega, contracandidatul lui Călinoiu?

    Dan Ilie Morega ar putea candidata împotriva actualului şef al judeţului la alegerile de anul viitor. Potrivit unui sondaj de opinie solicitat de fostul liberal, se pare că acesta se află pe locul al doilea în preferinţele gorjenilor.

    „Eu ştiu că mai un cuvânt de spus în politică şi pot să pun la punct şi o echipă mai tânără”. Declaraţia aparţine lui Dan Ilie Morega, care, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă a făcut publice rezultatele unui sondaj de opinie realizat de către acesta în ceea ce priveşte înfiinţarea unui nou partid la nivelul judeţului. În urmă cu câteva săptămâni, preşedintele Institutului de Analize, Investigaţii Publice şi Politice a anunţat că doreşte înfiinţarea unei formaţiuni politice judeţene, formate în special din tineri. Potrivit sondajului, un număr de peste 80% dintre cei chestionaţi au declarat că ar fi necesară constituirea unui partid al gorjenilor format din oameni de valoare şi cu experienţă. Gorjenii au fost întrebați inclusiv cum apreciază activitatea partidelor politice, în general, iar peste 80% au răspuns că sunt nemulţumiţi. „Gorjenii doresc în număr foarte mare un partid al gorjenilor, format din oameni serioşi şi oameni competenţi, profesionişti şi cu dragoste de oameni. Am făcut un sondaj să văd pe unde se află cei care mai candidează sau dacă unii ar candida. Eu doresc să vină tineri, să vină cetăţeni să fac o echipă pentru aceste partide sau pentru unul sau două din ele şi eu garantez că îi sprijin să scoată peste 7% şi împreună cu alte formaţiuni chiar dacă din sunt vechile partide, să putem să dăm la o parte caracatiţa roşie din Gorj, acesta este scopul”, a declarat Dan Ilie Morega. Fostul deputat are de ales între Partidul Dreptăţii şi Demnităţii Gorjene şi Partidul Dreptăţii şi Reconstrucţiei Gorjului, dar susţine că are nevoie de sprijinul tinerilor care s-au săturat de actuala clasă politică.

    În ceea ce priveşte o posibilă candidatură la şefia Consiliului Judeţean, Morega a declarat că nu a luat încă o decizie, însă a spus: „dacă voi face parte dintr-o formaţiune politică pentru că acum preşedinţii nu se mai aleg direct din cadrul electoratului, ci de către consilieri”. Totodată, Dan Ilie Morega crede că actualii lideri social democraţi ar trebui să se retragă şi să lase loc în partid şi tinerilor, criticând dur şi de această dată activitatea acestora la nivelul judeţului. „Să se retragă şi să dea voie tinerilor şi să selecteze în primul rând conducerea centrală a partidului o tânără echipă care să facă parte din PSD. Eu cred că ei nu mai au credibilitatea necesară să candideze la funcţiile respective. Cu Călinoiu şi Cârciumaru, judeţul a fost aruncat la coada sărăciei, pe locul 38 din 42, mai fiind urmat de câteva judeţe. Ei trebuie să se retragă şi din partid şi din a candida la funcţii publice”, a mai declarat Dan Ilie Morega.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: