spot_img
Altele
    AcasăPolitic"Nimic nu e imposibil" pentru Toni Greblă

    „Nimic nu e imposibil” pentru Toni Greblă

    Senatorul Toni Greblă, candidatul USL pentru colegiul II Senat, împreună cu candidatul pe Colegiul III pentru Camera Deputaților, Scarlat Iriza s-au deplasat joi în comuna Stoina. Aici, cei doi, însoțiți de staff-urile de campanie au mers în târgul comunal și apoi din casa în casă au stat de vorbă cu localnicii. Sub sloganul „Nimic nu e imposibil atunci când vrei”, senatorul Toni Greblă le-a explicat localnicilor că în patru ani de mandat de președinte al comisiei juridice din senatul României a trimis în plen spre aprobare peste 600 de legi și a luat cuvântul la tribuna parlamentului de peste 800 de ori. Cei doi candidați au fost însoțiți de primarii din localitățile Stoina, Dănciulești, Hurezani, Căpreni, Crușeț. Senatorul Toni Greblă le-a promis oamenilor că va milita în continuare pentru profesionalism în activitatea publică. Acesta este convins ca astfel se va reuși o politică fermă, coerentă și pragmatică care să asigure legi clare și stabile. Cei cinci primari care i-au însoțit pe candidații USL le-au povestit oamenilor cum au fost sprijiniți de parlamentarii social-democrați în demersurile lor de a obține fonduri pentru localitățile pe care le conduc.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: