spot_img
Altele
    AcasăHeadlinesPandurii, la mijlocul războaielor politice

    Pandurii, la mijlocul războaielor politice

    PSD Gorj este atacat de opoziţie pe toate fronturile. La mijloc se află şi clubul Pandurii care este denigrat deseori de Forţa Civică, formaţiune politică al cărui lider este un fost puşcăriaş, revenit din Italia. Şeful Forţei Civice Gorj, Ion Săvoiu, transmite o scrisoare deschisă asociaţilor de la Pandurii, Laurenţiu Ciurel, Florin Cârciumaru, Ion Călinoiu şi Viorel David, dar nu şi preşedintelui USMO, cel de-al cincilea acţionar al clubului. Prin intermediul acesteia, Săvoiu îi ia la rost pe aceştia, dar şi pe preşedintele Mihai Prunariu.

    În momentul de faţă, liderii PSD Gorj sunt încolţiţi pe toate părţile de opoziţia trezită brusc în judeţul nostru, după alegerile europarlamentare. Dacă până în prezent PSD nu avea la Gorj niciun partid opozant, de această dată partidele mici s-au coalizat în jurul PNL şi, ajutate de PDL, au început războiul cu social-democraţii. Ion Călinoiu şi Florin Cârciumaru sunt atacaţi pe mai multe fronturi, într-una din bătălii la mijloc fiind echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu. De coaliţia partidelor din opoziţie PSD Gorj nu se sperie, susţine Ion Călinoiu, vicepreşedinte la nivel naţional. Călinoiu vede Forţa Civică sau Mişcarea Populară drept nişte floricele pe cale de dispariţie sau nişte anexe la PNL şi PDL. „Săvoiu să aştepte rezultatul auditului şi îi arătăm ce bani au fost la Pandurii şi cum i-a cheltuit vechea conducere. Asta vrem şi noi să aflăm, unde s-au dus banii din transferuri, de ce au fost plătiţi de club jucătorii altor echipe care nu evoluau la Târgu-Jiu. Denigrează o echipă frumoasă ca Pandurii pentru a se remarca politic. Altceva nu ştie ce să mai zică. PSD nu se sperie de anexele altor partide sau de floricelele apărute acum pe scena politică”, a explicat Ion Călinoiu atacurile lansate din nou de Ion Săvoiu, preşedintele-puşcăriaş de la Forţa Civică Gorj. În aceste zile, conducerea Partidului Forţa Civică Gorj atacă din nou clubul de fotbal Pandurii Târgu-Jiu, în spatele acestei formaţiuni politice aflându-se Marin Condescu, potrivit unor surse. De această dată, şeful Forţei Civice Gorj, Ion Săvoiu, transmite o scrisoare deschisă asociaţilor de la Pandurii, Laurenţiu Ciurel, Florin Cârciumaru, Ion Călinoiu şi Viorel David, dar nu şi preşedintelui USMO. Ion Săvoiu de la Forţa Civică pare interesat de obiectivul echipei, de ratarea calificării în Cupele Europene, dar şi de condiţiile de finanţare şi atmosfera de la vestiare. De asemenea, marele perdant al alegerilor din 25 mai, Ion Săvoiu acuză conducerea administrativă a clubului Pandurii că „a girat” înregistrarea la OSIM a mărcii „Pandurii” de către firma Succes. În plus, Săvoiu iscă panică în rândul suporterilor şi anunţă că echipa Pandurii se va destrăma, astfel de afirmaţii fiind făcute şi de ceilalţi acoliţi ai lui Condescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: