spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPDL şi UNPR se ceartă pe membri

    PDL şi UNPR se ceartă pe membri

    Colaborarea între UNPR şi PD-L Gorj a început să scârţâie la doar o lună de când Dan Ilie Morega a preluat şefia uniunii judeţene. Morega şi şeful democrat-liberalilor gorjeni, Ion Ruşeţ, au pornit o dispută privind respectarea protocolului încheiat între cele două partide, în perioada în care UNPR Gorj era condusă de Marius Vlaicu. Acuzat de Ruşeţ că a încălcat protocolul cooptându-l pe fostul pedelist Teodor Popescu, şeful de la Ape, în UNPR, Morega îi răspunde liderului democrat-liberal.

    Deputatul UNPR, Dan Ilie Morega, şi senatorul PD-L, Ion Ruşeţ, au pornit o dispută privind înscrierea lui Teodor Popescu în uniune, după ce democrat-liberalii l-au exclus din partid pe şeful de la Ape.
    „Ion Ruşeţ este liber să rupă protocolul cu UNPR când doreşte”, susţine liderul Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Dan Ilie Morega, după ce preşedintele PD-L Gorj a ameninţat, în presa locală, că va rupe alianţa dintre UNPR şi PD-L. Nemulţumirile lui Ruşeţ ar fi plecat de la faptul că uneperiştii ar fi luat din barca portocalie mai multe persoane importante în PD-L, încălcând, astfel, protocolul semnat între cele două partide. Exemplu a fost Teodor Popescu, şeful de la Ape, exclus din PD-L, în urma condamnării definitive a acestuia. Morega susţine, însă, că persoanele la care se referă Ion Ruşeţ aveau doar calitatea de membru de partid, neocupând funcţii de conducere în PD-L Gorj. În plus, spune Morega nici nu există un protocol între UNPR şi PD-L, întrucât acesta nu a fost reînnoit, după plecarea lui Marius Vlaicu de la conducerea Uniunii Naţionale pentru Progresul României. „Eu nu pot să verific oamenii pe care îi are PD-L sau alte partide. Nu mi-a spus nimeni că Popescu este la PD-L. Am aflat acum că a fost doar membru de partid. Ruşeţ poate să rupă protocolul când doreşte, aşa fuge de răspunderea pe care o are. Oricum, Ruşeţ n-are niciun protocol, el trebuia să facă unul de colaborare. Eu mă ţin după ei de două luni ca să stabilim cine candidează la primărie, cine candidează la Consiliu Judeţean şi pe ei nu-i interesează, se pare”, a declarat Dan Ilie Morega.

    Morega, nemulţumit de Ruşeţ

    Preşedintele UNPR Gorj îi reproşează lui Ion Ruşeţ, liderul PD-L Gorj că, în loc să se ocupe de stabilirea candidaţilor pentru alegerile locale din 2012, încearcă să destabilizeze şi mai mult partidul care şi aşa a scăzut drastic în sondaje. „Vin sărbătorile de iarnă, decembrie şi ianuarie, primăvara cu muncile agricole, vara la fel şi se termină şi campania electorală. O să vedem cum o să facă Ruşeţ figura la votul politic, dacă doreşte să rupă protocolul. Pe mine în niciun caz nu m-a avantajat cu absolut nimic înţelegerea cu PD-L. Tot ce s-a spus până acum sunt minciuni. Dacă e supărat de Teodor Popescu, trebuia să mă contacteze Ruşeţ pe mine. Eu ştiu că nu i-am luat niciun primar sau consilier local ca să se supere şi să ameninţe”, a încheiat liderul UNPR Gorj, Dan Ilie Morega.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: