spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticPNL Gorj își ia o dreaptă de la dreapta

    PNL Gorj își ia o dreaptă de la dreapta

    Liberalii gorjeni le-au tras preșul de sub picioare partenerilor de la USR. Nu doar că nu au făcut echipă cu ei, așa cum anunțau inițial, dar i-au și faultat pe alocuri. Flămânzi după putere și disperați după voturi, liderii PNL Gorj au călcat în picioare tot, inclusiv Statutul partidului, și au adus lângă ei oameni care nu au nimic în comun cu doctrina liberală, cum este primarul localtății Dragotești, social democrat de ani buni, trecut la PNL cu câteva zile înaintea depunerii candidaturii. Astfel, liderul dreptei din Gorj este dur criticat chiar de președintele unui partid aflat pe aceeași parte a scenei politice. Radu Miruță, președintele USR Gorj, îi acuză cu subiect și predicat pe cei de la PNL de ipocrizie, în contextul în care aceștia critică PSD-ul de dimineața până seara și îl denigrează numindu-l  ”ciuma roșie”, dar, pe de altă parte, se bucură atunci când un primar trece în echipa lor.

    ”Peste 100 primari PSD au trecut la PNL. In Gorj, proportia importului de PSD-isti in PNL este chiar mai mare decat media nationala. #ipocrizie”, se arată într-o postare pe o rețea de socializare a președintelui USR.

    Criticile președintelui USR, la adresa PNL, au continuat. Astăzi, într-un interviu acordat presei locale, Miruță s-a declarat dezgustat  de modul în care acționează liberalii.

    ”Nu prea poți să îți bagi în echipă oameni împotriva cărora spui că lupți. Eu sunt scârbit de lucrurile astea, ca din patru în patru ani, atunci când se schimbă polul ăsta de putere din Guvern, de politica și de adminstrarea acestui județ să se ocupe același primetru de oameni, doar că au o ștampilă diferită. Nu poți să vi în spațiul public și să spui că vrei să îmbunătățești lucrurile în județul Gorj dacă aduci în echipa ta oameni care au fost în postura de a aface aceste lucruri. Acestor oameni le-a expirat credibilitatea pentru că au tot spus că vor rezolva, au tot promis, niciodată nu au reușit să livreze așa ceva și schimbă doar mesajul. Nu este suficient ca acest mesaj să îi auzi pe gură, din trupul și din corpul unui om care își schimbă doar culoarea de la cravată, dar care nu a putut face nimic până acum”, a  declarat Radu Miruță la un post local de radio.

    Printre partidele care, inițial, s-au poziționat alături de PNL la Guvernare s-a aflat și USR. Ba chiar s-a pus problema ca PNL, PMP și USR să facă echipă și să numească un singur candidat la Consiliul Județean Gorj sau la Primăria Târgu Jiu pentru a face față Partidului Social Democrat. Cei trei lideri nu s-au înțeles și astfel fiecare partid a nominalizat candidați.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: