spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăPoliticPNRR poate fi ajustat

    PNRR poate fi ajustat

    Comisia Europeană a transmis că există „flexibilitate” în privința ajustării plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, precum și în legătură cu durata menținerii unui astfel de plafon. Cel puțin această este concluzia la care au ajuns social-democrații în urma declarațiilor făcute de comisarul european Nicolas Schmit.

    Comisarul european a declarat că stabilirea unui nou plafon ar putea avea loc după finalizarea analizei realizate de Banca Mondială, în baza contractului de asistenţă tehnică pentru implementarea reformei cu sistemul public de pensii din România. Precizările făcute de Comisarul european Nicolas Schmit infirmă toate comentariile partidelor şi liderilor politici care au contribuit la realizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi care susţineau că angajamentele asumate în numele României nu mai pot fi modificate, chiar dacă menţinerea plafonului de 9,4% din PIB pentru pensii ar echivala cu o îngheţare a veniturilor pensionarilor pe o perioadă de 48 de ani, până în 2070”, transmite PSD , prin intermediul unui comunicat de presă.

    Cu privire la aceste aspecte, deputatul Mihai Weber, președinte PSD Gorj, speră ca și alte capitole din PNRR să fie renegociate. Interesul cel mare este pentru capacitățile de producere a energie pe cărbune.

    ”Comisia Europeană confirmă că PNRR poate fi ajustat. După încercarea de blocare de către USR a inițiativei PSD privind finalizarea hidrocentralelor construite în proporție de peste 90%, aflăm cu stupoare că USR a mințit în tot acest timp inclusiv legat de posibilitatea de ajustare a plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile. Comisia Europeană a afirmat că există „flexibilitate” în privința ajustării plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile. Îmi mențin părerea că orice punct al PNRR poate fi renegociat, mai ales ținând cont de noul context economic mondial. Renegocierea capitolului care stabilește utilizarea capacităților energetice pe cărbune reprezintă, de asemenea, o prioritate” a declarat liderul PSD Gorj, Mihai Weber.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: