spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticPrimarul din Săuleşti a trecut la PSD

    Primarul din Săuleşti a trecut la PSD

    Primarul localităţii Săuleşti, Constantin Drăghici, a decis să renunţe la independenţa politică şi s-a înscris la PSD. Acesta a activat ca independent ani buni la primărie, Drăghici cochetând, în funcţie de guvernare, atât cu PDL, PNL, cât şi cu PSD.

    primar saulestiSocial-democraţii nu numai că l-au primit pe Constantin Drăghici în rândurilor lor, dar i-au şi promis susţinere, în 2016, pentru un nou mandat la primăria Săuleşti. Gheorghe Milosteanu, secretarul general al PSD Gorj, a precizat că edilul Drăghici a fost ales şi în funcţia de preşedinte al filialei locale PSD Săuleşti. „În afară de cei veniţi prin Ordonanţa 55, s-a înscris şi Drăghici Constantin, primarul de la Săuleşti care era independent. Îl apreciem, a fost alături de noi în perioada anterioară. A fost ales preşedinte de organizaţie locală, la Săuleşti şi ca atare, cu siguranţă, Drăghici Constantin va fi candidatul nostru pentru localitatea Săuleşti. Oricine are şanse să ocupe una dintre cele trei funcţii vacante de vicepreşedinte de la PSD Gorj”, a specificat Gheorghe Milosteanu, secretarul general al organizaţiei PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: