spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăPoliticPSD Gorj, fără trei vicepreşedinţi

    PSD Gorj, fără trei vicepreşedinţi

    Social-democraţii gorjeni se întâlnesc, joi, în prima şedinţă de partid din 2013. Aceştia vor să pună la punct toate aspectele privind modul de organizare astfel ca până în luna aprilie, când are loc Congresul Extraordinar al PSD, să fie numiţi şi cei trei vicepreşedinţi în locul demisionarilor Laurenţiu Ciurel, Marian Rotaru şi Puiu Diaconescu.

    Conducerea PSD Gorj va organiza o Conferinţă Judeţeană pentru alegerea a trei social-democraţi în funcţiile de vicepreşedinte, posturi rămase vacante după demisiile lui Laurenţiu Ciurel, Puiu Diaconescu şi Marian Rotaru. Purtătorul de cuvânt al organizaţiei PSD Gorj, Ciprian Florescu, a precizat că data alegerii celor trei viitori vicepreşedinţi va fi stabilită joi, în cadrul unei şedinţe a Biroului Permanent Judeţean. „Numirile pe aceste funcţii pot fi validate şi de un Comitet Executiv, dar noi ne consultăm în Conferinţa Judeţeană pentru a evita discuţii. În viitorul BPJ punem la cale întregul calendar al activităţilor pe care trebuie să le desfăşurăm până în luna aprilie când are loc Congresul Extraordinar al partidului. Avem câteva organizaţii locale cu preşedinţio interimari şi trebuie clarificată situaţia şi în acest caz”, a explicat reprezentantul social-democraţilor gorjeni.

    Filiale analizate

    De asemenea, până la organizarea Congresului Extraordinar PSD din luna aprilie, organizaţia social-democrată de la Gorj, condusă de Florin Cârciumaru, trebuie să pună la punct toate problemele apărute în ultima perioadă la filialele din teritoriu. Ciprian Florescu a mai spus că în câteva filiale locale vor fi organizate alegeri pentru stabilirea preşedinţilor aflaţi acum în interimat. Mai multe filiale PSD din teritoriu vor fi analizate prin prisma rezultatelor obţinute la alegerile parlamentare din 9 decembrie. „Nu vă ascund că vom face şi un bilanţ, un calcul clar în ceea ce priveşte rezultatul obţinut la alegerile parlamentare şi este posibil să luăm anumite măsuri”, a mai spus Ciprian Florescu, vicepreşedinte PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: