spot_img
17.2 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesRăuţ: "Vlaicu e umflat cu pompa"

    Răuţ: „Vlaicu e umflat cu pompa”

    Fostul purtător de cuvânt al PNL Gorj, Ion Răuţ, a intrat în conflict cu Marius Vlaicu, preşedintele UNPR Gorj, după ce fostul liberal ar fi primit „interzis” în UNPR, chiar de la şeful uniunii gorjene. De aici un întreg serial al declaraţiilor acide între cei doi. Răuţ îl consideră pe Vlaicu „umflat artificial cu pompa” şi care se va dezumfla rapid dacă mai continuă să aibă o atitudine negativă vizavi de acesta. Marius Vlaicu îi dă imediat replica lui Răuţ, despre care spune că face „declaraţii iresponsabile”.

    Atacurile pe care fostul liberal Ion Răuţ le-a lansat la adresa lui Marius Vlaicu, actualul preşedinte al Uniunii Naţionale pentru Progresul României filiala Gorj, continuă. În acest mod, Ion Răuţ intră în tabăra celor care vor debarcarea lui Marius Vlaicu de la conducerea uniunii pe motiv că acesta nu a înregistrat nicio perfomanţă politică de când a fost numit în funcţie respectivă. „În politică există destule pesoane umflate artificial cu pompa, ele trebuie să se ferească de obiecte ascuţite pentru că riscă să se dezumfle rapid. Printre ei se află şi Marius Vlaicu”, atacă Ion Răuţ. În opinia lui Ion Răuţ, Marius Vlaicu a fost preocupat întotodeauna doar de propria persoană şi a ţinut cu dinţii de funcţiile pe care le-a obţinut politic. Acesta nu a fost niciodată preocupat de nevoile partidului şi a uitat că datorită PSD şi UNPR a deţinut funcţii importante de-a lungul timpului în judeţul Gorj. „Marius Vlaicu îşi consumă energia doar pentru a-şi pătra scaunul de preşedinte al UNPR Gorj”, declară revoltat, fostul purtător de cuvânt al PNL Gorj, Ion Răuţ. De asemenea, Ion Răuţ este de părere că foarte mulţi dintre cei care simpatizează cu UNPR au început să facă un pas înapoi din cauza atitudinii actualului preşedinte al uniunii. Ion Răuţ declara, săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, că ar fi interesat să se înscrie în rândurile UNPR Gorj, dar numai în cazul în care Dan Ilie Morega ar veni la conducerea uniunii.

    Vlaicu: „Răuţ face declaraţii iresponsabile”

    Preşedintele UNPR Gorj, Marius Vlaicu, şi-a exprimat sec punctul de vedere la Radio Omega, precizând că Ion Răuţ a făcut declaraţii iresponsabile şi în necunoştinţă de cauză. Liderul UNPR Gorj crede că Ion Răuţ ar trebui să se pronunţe cu privire la performanţele politice ale actualului preşedinte al uniunii abia după organizarea alegerilor din 2012, nu acum. Vlaicu bate totuşi în retragere şi îi transmite lui Răuţ că poate să se înscrie în UNPR Gorj, indiferent de cine va fi preşedintele. UNPR Gorj este deschis tuturor celor care vor să intre în uniune, şi care vor să facă un alt fel de politică, mai spune Marius Vlaicu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: