spot_img
21.8 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăPoliticRezultatele sondajului PDL, în două săptămâni

    Rezultatele sondajului PDL, în două săptămâni

    Conducerea PDL Gorj îşi va prezenta în maxim două săptămâni candidaţii ce vor intra în cursa pentru alegerile locale. Cât priveşte posibila candidatură a sa la Consiliul Judeţean, liderul democrat Ion Ruşeţ, a declarat că există un angajament pe care l-a luat în şedinţa Biroului Permanent Judeţean, pe care îl va respecta. Încă de la alegerea sa în funcţia de preşedinte al PDL Gorj, Ion Ruşeţ, a tras numeroase semnale de alarmă faţă de colegii din partid, atrăgându-le atenţia că „la alegeri trebuie cucerit palatul”. „Sunt colegi care indirect şi-au manifestat intenţia de a candida, vor fi incluşi şi ei în sondaj. Noi am luat în calcul toate personalităţile din partid şi afara partidului. În două săptămâni vom face publice listele complete”, a mai precizat Ruşeţ. De altfel, printre cei care vor fi incluşi în sondaj este posibil să se afle şi prefectul judeţului Liviu Andrei, dar şi subprefectul Marcel Romanescu, despre care se ştie că este interesat de Primăria Târgu-Jiu. Şeful democrat-liberalilor este conştient că lupta, la alegerile locale şi parlamentare va fi una grea, însă, după cum a mai precizat şi la finele anului trecut „nu vor exista blaturi la alegerile locale”.

    Ruşeţ: „Vom vedea cine va fi pe listă”

    Apropierea alegerilor locale face ca analiza activităţii politice să se facă şi la nivelul consilierilor municipali. La şedinţa de Consiliu Local de luni consilierii democraţi s-au opus aprobării bugetului pe 2012. Consilierul democrat Nicolae Daviţoiu a precizat că „ne-am opus la aprobarea bugetului pentru că sumele nu s-au alocat în mod corespunzător. Noi am cerut ca primăria să aloce mai mulţi bani pentru lucrările de investiţii planificate la unităţile de învăţământ”. Atitudinea luată de consilierii democraţi la şedinţa de Consiliu Local de luni l-a determinat pe Ion Ruşeţ să declare că „ar fi trebuit mai demult să aibă această atitudine. Este o atitudine normală, parcă s-au dezgheţat apele” În ceea ce priveşte candidaţii la mandatul de consilier municipal, Ruşeţ a declarat că „vom vedea cine va fi pe listă”. În ultima perioadă conducerea PDL Gorj şi-a manifestat nemulţumirea faţă de faptul că vocea consilierilor democraţi nu prea a fost auzită.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: