spot_img
14.2 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăPoliticRomanescu îl acuză pe Iordache că a contrafăcut sondajul comandat de PNL...

    Romanescu îl acuză pe Iordache că a contrafăcut sondajul comandat de PNL central pentru Gorj

    Primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, îl acuză pe șeful PNL Gorj, Ion Iordache, că a contrafăcut rezultatele sondajului comandat de PNL central pentru Gorj și l-a dat pe surse în mass media în varianta care-i convine lui.

    Primarul Târgu Jiului consideră că Iordache a contrafăcut sondajul în disperare de cauză, în speranța că cei pe care i-a introdus în sondaj din Partea PNL nu se vor retrage, dacă ar vedea ce prost stau, comparativ cu candidații PSD. „Domnul Iordache uită un singur lucru, că în momentul de față conexiunile mele cu organizația PNL sunt foarte puternice, mă refer, în primul rând, cu structura de la centru.  În comparație cu ceea ce a făcut în acel sondaj, eu știu datele reale. Sunt sigur că și dumnealui i s-au adus la cunoștință datele reale ale acelui sondaj, nu cele contrafăcute la Târgu Jiu. Cred că-l întristează foarte mult și nu neapărat pe dumnealui, cât pe cei din București, pentru că, nu întâmplător, de câteva luni caută un nou președinte pentru organizația PNL de la Gorj. Ar fi fost mult mai bine să prezinte datele reale și, din momentul ăla, să fi căutat o altă strategie. Dacă, cumva, încearcă să-i convingă pe cei pe care i-a introdus în sondaj că stau foarte bine îi minte.” a declarat Marcel Romanescu la Radio Infinit.

    Romanescu spune că PNL a făcut sondajul pentru a se convinge că trebuie să schimbe conducerea organizației județene de la Gorj: „Unul dintre motive este legat de modul în care domnul Iordache a făcut în așa fel încât să se scape de cei mai importanți primari pe care-i avea Partidul Național Liberal. Pe de altă parte, eu nu cred că nu este întâmplător rezultatul din sondaj, acel rezultat real din sondaj.”

    Politicianul spune că sondajul real nu va fi făcut public de PNL, pentru că îl avantajează foarte tare pe el, care a anunțat că pleacă din PNL și va candida pentru PSD în 2024, precum și pe Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, prim-vicepreședinte al PSD Gorj. „Eu am datele oficiale la acest moment, dar nu o să le divulg. Datele acelea oficiale, din sondajul făcut pe Târgu Jiu, și pe mine și pe președintele Consiliului Județean Gorj ne avantajează foarte tare.”  a mai precizat Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: