spot_img
15 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesRuşeţ: În politică orice este posibil

    Ruşeţ: În politică orice este posibil

    Conducerea PDL Gorj a negat zvonurile lansate în ultima perioadă, cum că primarul Florin Cârciumaru ar trece în barca puterii. Şi totuşi, deşi a declarat hotărât că „sunt speculaţii”, liderul democrat Ion Ruşeţ şi-a mai completat declaraţiile, precizând că „în politică orice este posibil”.

    În ciuda faptului că a negat zvonurile lansate în ultima perioadă, potrivit cărora edilul municipiului Târgu-Jiu ar părăsi PSD-ul, conducerea PDL Gorj are o părere bună despre primarul Florin Cârciumaru, mai ales că „are o experienţă, o anumită atitudine politică şi este primar de trei mandate”, după cum a precizat Ion Ruşeţ. Mai mult decât atât, conducerea organizaţiei a constatat că „domnul Cârciumaru şi-a dat seama în ultimul mandat că i s-au adus proiecte de către Guvernul Boc”. De altfel, Ruşeţ şi-a amintit de perioada în care aflându-se la guvernare liberalii au alocat foarte multe fonduri propriilor primari, „face parte din regula democraţiei, când vii la putere schimbi aparatul”. De altfel, fondurile alocate în acest ultim mandat i-au dat mult de gândit primarului Florin Cârciumaru, care a declarat, la un post de radio, că nu mai vrea să stea în opoziţie şi că după alegerile din 2012 se va regăsi în formaţiunea politică care va câştiga.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: