spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticRușeț: PSD a ales să promoveze tinerii

    Rușeț: PSD a ales să promoveze tinerii

    Fostul senator Ion Rușeț, actual consilier județean al PMP și șef al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) ce fucționează pe lângă Consiliul Județean Gorj a declarat că, în momentul de față, la PSD Gorj este în derulare un schimb de generații.

    În acest fel explică șeful ATOP Gorj promovarea multor tineri, în ultimele luni, în funcții publice la nivel local și la nivel central. Cel puțin patru tineri din PSD Gorj au fost numiți pe posturi de secretar de stat, sau de subsecretar de stat, în agenții sau ministere.

    Cel mai important post primit de un tânăr este cel de secretar de stat în Ministerul Energiei. Este vorba de Constantin Ștefan, promovat de PSD în ministerul respectiv. Ștefan a lucrat, până înainte de numire, în Complexul Energetic Oltenia, la compartimentul care se ocupă de cumpărarea certificatelor de CO2.

    Un alt tânăr promovat, mai spune Rușeț, este Marius Negru. Acesta a devenit membru al Directoratului, în Complexul Energetic Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: