spot_img
9.7 C
Târgu Jiu
luni, octombrie 7, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesSituaţia din CEO, dezbătută în Parlament

    Situaţia din CEO, dezbătută în Parlament

    Moţiunea simplă cu titlul „În lipsa oricărei strategii energetice copilotul Victor Ponta conduce sectorul minier românesc spre faliment”, elaborată de PNL, a fost dezbătută, ieri, în Parlament.

    Moţiunea simplă, semnată de 109 parlamentari liberali, a fost susţinută, în plenul Camerei de către deputaţii Niculina Mocioi, Lucian Bode şi Radu Ţimpău. Dezbaterile pe moţiune au început la ora 15:00 şi s-au încheiat la ora 18:00. Potrivit comunicatului de presă remis redacţiei de PNL Gorj, Ministrul de resort, Andrei Gerea, nu a răspuns la problemele ridicate de parlamentarii liberali. „PNL trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia dezastruoasă în care se găseşte mineritul. Cele mai afectate sunt complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara, care împreună asigură aproape 30% din producţia de energie la nivelul ţării. Prin acest document, PNL cere Guvernului condus de Victor Ponta şi Ministerului Economiei condus de Andrei Gerea să oprească jaful de la aceste companii şi să elimine influenţele politice”, se arată în comunicatul PNL. Parlamentarii liberali solicită de asemenea implementarea OUG 109/2011 privind guvernanţa corporatistă, în spiritul şi litera acesteia, pentru a da o şansă reală relansării celor două companii de stat, elaborarea Strategiei Energetice Naţionale, printr-un dialog cu actorii implicaţi, măsuri concrete pentru eliminarea clientelismului politic care macină sistemul din interior şi îl vulnerabilizează, în condiţiile în care ţara noastră ar trebui să identifice soluţii urgente pentru consolidarea sistemului energetic naţional în contextul regional extrem de fragil. Deputatul PNL Gorj, Niculina Mocioi, semnatară a moţiunii şi unul dintre parlamentarii care a elaborat o parte importantă a documentului dezbatut astăzi, a susţinut punctul de vedere al parlamentarilor liberali, de la tribuna Camerei Deputaţilor. „Ce vrem? Vrem să plece directorul general al Complexului Energetic Oltenia, vinovat de un management defectuos, de aducerea companiei în pragul insolvenţei, precum şi a celor care lucrează contrat intereselor statutului şi a acestei societăţi! Vrem să fie luate măsuri concrete pentru eliminarea clientelismului politic. Vrem să se respecte OUG 109/2011 privind guvernanţa corporatistă şi să avem manageri profesionişti, nu politici. Vrem ca domnul ministru Andrei Gerea să-şi facă treaba, să ia măsuri şi să pună pe primul loc compania şi miile de persoane care depind de aceasta, şi nu pe directorul Ciurel! Laurenţiu Ciurel şi Victor Ponta au minţit că nu vor da oameni afară! De la 1 iunie 2015, copiii a 2.000 de angajaţi ai CE Oltenia vor afla că părinţii lor au rămas fără serviciu. Trebuie să plece pentru că Laurenţiu Ciurel este urmărit penal în dosarul contractelor de consultanţă cu Casa Şova. Ponta l-a salvat pe Şova şi vrea să-l salveze şi pe Ciurel”, a susţinut Niculina Mocioi în discursul său. Moţiunea depusă de PNL va fi supusă votului astăzi, 8 aprilie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!