spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticToni Greblă, la sfat cu pensionarii

    Toni Greblă, la sfat cu pensionarii

    Senatorul Toni Greblă, președinte al comisiei juridice și candidat din partea Uniunii Social Liberale pentru un nou mandat pe colegiul II Senat, Gorj, s-a întâlnit marți cu locuitorii din cartierele 9 Mai-LIDO, 23 August-Săvinești. În zona Săvinești oamenii au ridicat problema canalizării, senatorul Toni Greblă promițându-le acestora ca va discuta cu primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru pentru a găsi o remediere la problemele apărute ca urmare a unei proiectări defectuoase a sistemului, în zonă. Însoțit de staff-ul de campanie Toni Greblă a discutat cu cetățenii de la fiecare scară de bloc. Spre seară acesta a mers la o întâlnire cu pensionarii la Clubul Pensionarilor de pe Bd. Brâncuși. Aici, peste 50 de pensionari i-au solicitat senatorului Toni Greblă să intervină în noul mandat pentru ca pensiile să fie recalculate anual în funcție de creșterea salariului mediu pe economie și indicele de inflație. Senatorul Toni Greblă a fost mereu deschis la problemele persoanelor de vârsta a treia, acesta opunându-se vehement în parlament, în urmă cu doi ani, când guvernul Boc a decis reducerea pensiilor. Cei prezenți la întâlnire l-au rugat pe senatorul Toni Greblă să-i transmită primului ministru Victor Ponta că doresc revenirea cât mai grabnică a nivelului pensiei, cel puțin la valoarea pe care au avut-o înainte de tăierile decise de guvernarea PDL. Cu o zi înainte senatorul Toni Greblă s-a întâlnit cu cetățenii din cartierele Drăgoieni și Preajba, acesta fiind însoțit aici, pe lângă staff-ul de campanie și de primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: