spot_img
18.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăPoliticVână, Prunariu şi Weber vor funcţii în PSD

    Vână, Prunariu şi Weber vor funcţii în PSD

    Viceprimarul Târgu-Jiului, Iulia Vână, preşedintele CS Pandurii, Mihai Prunariu şi deputatul Mihai Weber ar putea candida pentru funcţiile de vicepreşedinte PSD Gorj. Deocamdată, doar Iulia Vână a anunţat că este interesată de acest post, iar Mihai Prunariu aşteaptă analizarea Statutului PSD dacă îi permite să opteze pentru un post de vicepreşedinte la organizaţia judeţeană.

    Viceprimarul din Târgu-Jiu, Iulia Vână, Mihai Prunariu de la CS Pandurii, şi deputatul Mihai Weber sunt interesaţi să candideze pentru cele trei posturi de vicepreşedinte din PSD Gorj rămase vacante de ceva vreme. Purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene PSD Gorj, Ciprian Florescu, a declarat că deocamdată aceştia nu şi-au anunţat intenţia oficial. Iulia Vână a recunoscut că-şi va depune candidatura pentru unul dintre cele trei posturi vacante. „Îmi voi depune candidatura pentru un post de vicepreşedinte în partid. Sper să câştig încrederea colegilor şi să mă voteze săptămâna viitoare”, a spus Iulia Vână încrezătoare.

    Prunariu n-are vechime în PSD

    Social-democratul Ciprian Florescu a mai spus că în cazul în care unul dintre candidaţi nu are vechimea necesară conform Statutului, PSD Gorj poate să-i acorde derogare pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte. În această situaţie ar putea fi Mihai Prunariu, fost şef al PD-DD Gorj, înscris în PSD în luna septembrie a anului trecut. „În condiţiile în care vor exista candidaţi care nu au vechimea necesară în partid, probabil vor primi derogare din partea conducerii PSD”, afirmă Florescu. Un alt fost pepededist intenţionează să candideze pentru o funcţie în PSD Târgu-Jiu. Este vorba de Gheorghe Pecingină care ar putea fi ales vicepreşedinte al organizaţiei municipale PSD Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: