spot_img
11.6 C
Târgu Jiu
duminică, martie 3, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesVezi când schimbă liberalii șefii deconcentratelor din Gorj!

    Vezi când schimbă liberalii șefii deconcentratelor din Gorj!

    Bate vântul schimbărilor în deconcentratele din Gorj. Liberalul șef, Dan Vîlceanu, anunță un suflu nou în instituțiile din județ imediat ce la nivel central se vor ocupa toate posturile din actualul Guvern. Vizate modificărilor sunt în primul rând posturile ocupate prin numire.

    Șefii de instituții bat deja birourile mai marilor, în stânga și în dreaptă, pentru a evita schimbarea lor din funcție. Cei care nu au ocupat un post de conducere prin concurs trebuie să ia în calcul schimbare în condițiile în care liberali deja au anunțat că nu vor accepta vechii oameni.

    Politruci

    „Guvernul a fost investit acum o lună, între timp am dat OUG privind reorganizarea Guvernului și acum avem un guvern mai suplu. În acest moment există evaluări la nivel național pentru secretarii de stat, după care, reorganizarea continuă peste tot. Se vor face și acele reevaluări profesionale. La finalul acestor proceduri cetățenii vor putea să vadă un alt tip de persoane, directori. În urma activității instituțiilor din Gorj vor putea să vadă o activitate care să ducă spre un trai mai bun și spre rezolvarea unor probleme care până acum nu au fost rezolvate. Sunt instituții care au dispărut de ani de zile, nu mai fac nimic, nu au nicio activitate, unele dintre ele ne privesc pe toți. Lucrurile trebuie să se miște și cred că cu toții vrem să vedem alte persoane și nu doar politrucii PSD puși peste tot. Și, mă refer la aici la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Direcția de Sănătate Publică Gorj sau orice altă instituție de cultură”, a declarat liderul PNL, Dan Vîlceanu.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: