spot_img
24 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iulie 20, 2024
Altele
    AcasăPoliticVicepreședinte PSD Gorj : “Nicio decizie nu se ia fără acordul BPJ”

    Vicepreședinte PSD Gorj : “Nicio decizie nu se ia fără acordul BPJ”

    Nou intrat în conducerea PSD Gorj, prin funcția de vicepreședinte ocupată în urma Conferinței de Alegeri, purtătorul de cuvânt al organizației județene, Manuela Misăilescu, fost jurnalist, are o relație foarte bună cu teritoriul și, de aici, votul pozitiv primit din partea colegilor. Aceasta a declarat la o televiziune locală că, în PSD Gorj, nicio decizie nu se ia fără acordul Biroului Politic Județean, din care fac parte, acum, toți primarii din partid.

    “Îmi doresc să nu îi dezamăgesc pe cei care mi-au acordat încrederea de a ajunge în această funcție. S-a mers cu un Birou Permanent Județean care să aibă 73 de membri și BPJ este compus din președinte, prim-vicepreședinte, vicepreședinți, membri aleși și membri de drept. Pentru prima dată, din această structură fac parte toți primarii! Nicio decizie nu se ia fără acordul BPJ, toată lumea are un cuvânt de spus! Înainte de conferința de alegeri, conducerea PSD s-a întâlnit cu primarii și au discutat pe această temă și s-a stabilit că e bine să mergem pe această formulă”, a transmis Manuela Misăilescu, vicepreședinte PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!