spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăPoliticVîlceanu: ”Există mai mulți primari care vor să plece din PNL”

    Vîlceanu: ”Există mai mulți primari care vor să plece din PNL”

    Deputatul de Gorj Dan Vîlceanu afirmă că noua conducere a PNL Gorj îndepărtează primarii liberali de partid. Fostul lider județean susține că situația actuală, din organizația de la Gorj, îi face pe edili să își îndrepte atenția către alte formațiuni politice.“Sunt respinși”, susține Vîlceanu.

    Dacă în 2020 PNL Gorj a obținut 24 de primari, Dan Vîlceanu estimează că în 2024 numărul acestora va fi sub jumătate. “Eu țin legătura cu primarii partidului. Există mai mulți primari care vor să plece din PNL. Mi-au comunicat că până la finalul anului vor lua o decizie. Din estimările mele, dacă lucrurile nu revin pe un făgaș normal, PNL va rămâne cu mai puțin de 10 primari. Am avut 24 de primari, după alegerile locale din 2020. Unii ba și-au dat demsia, ba și-au pierdut mandatul și, la momentul acesta, avem 23 de primari. Cei care vor să plece, vor să plece pentru că nu se simt sprijiniți, ascultați, unora nu li se răspunde la telefon, sunt respinși. E o situația destul de complicată”, susține Dan Vîlceanu, făcând referire la politica dusă de Ion Iordache, actualul șef al PNL Gorj. În privința situației organizației municipale, Dan Vîlceanu nu crede că se va ajunge la excluderea primarului Marcel Romanescu, în ciuda situației tensionate pe care edilul o are cu Iordache. “Marcel Romanescu este președintele PNL Târgu jiu și este greu să fie exclus. Ar însemna ca el să se excludă din partid, fiind lider la municipiu. Propunerea trebuie să vină de la organizație. E adevărat că în ultima perioadă statutul nu mai e luat în considerare, dar, în cazul excluderii trebuie emisă decizia și trimisă, iar ea poate fi contestată. E destul de greu dar nu imposibil”, mai transmis fostul lider al PNL Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: