Deputatul Mihai Weber a declarat că nu va accepta să preia Ministerul Apărării Naționale, cu toate că a fost propus pentru a ocupa funcția de ministru al Apărării. Social democratul Weber a spus că nu este suficient de pregătit pentru a ocupa funcția de ministru al Apărării, deși este şeful Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SIE şi vicepreşedintele Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaţilor.
Weber a precizat că este un minister unde există foarte multe probleme sensibile. „Este o poziție și un minister extrem de important și consider că nu am ceea ce trebuie ca și pregătire profesională și experiență ca să conduc un minister de o asemenea amploare. La Ministerul Apărării Naționale sunt multe probleme sensibile, care trebuie abordate dintr-un punct de vedere profesional, și aici mă refer la programele de înzestrare ale armatei, alocarea procentului de 2% din PIB pentru dotarea armatei“.
„Are calitățile necesare”
Victor Ponta, deputat PSD de Gorj, a ironizat propunerea ca Mihai Weber să ocupe funcția ministru al Apărării: „Poate o să aibă Gorjul un nou ministru, pe domnul Weber. Îl propun și îl susțin. Este din Gorj și îi este credincios domnului Dragnea. Chiar are calitățile necesare”.