spot_img
14 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriCe credeţi despre atacurile dintre Ion Ruşeţ şi Ionel Manţog?

    Ce credeţi despre atacurile dintre Ion Ruşeţ şi Ionel Manţog?

    „Este o dovadă în plus că în cadrul acestui partid contează mai mult lupta pentru os decât aplicarea programului partidului! Ne oferă imaginea unor maidanezi umblând după o căţeaa în călduri sau adulmecând lângă o ghenă de gunoi pentru a se bate pentru resturile căzute de alimente” Mihai Constantin

    „Ruşet a observat că nu poate să îşi organizeze alegerile la partid aşa cum obişnuia să facă la sindicat când ieşea câştigător înainte de a se face alegerile şi, ca strategie, a ales atacul la persoana lui Manţog. Nu este acelaşi lucru să conduci un partid la nivel de judeţ cu aceea de a conduce un sindicat al unui complex energetic. Sunt convins că şi cei de la centru au observat acest lucru deoarece nu i-au aprobat reluarea alegerilor în toate organizaţiile ci doar în unele, care şi acelea erau controlate de el” Glogoveanu

    „Nu sunt atacuri între două persoane care, până la urmă se comporta ca adversarii în politică, chiar dacă fac parte din acelaşi partid, sunt atacuri între interese de mare anvergura la nivelul cel mai înalt. De ce credeţi că se implică aşa de conştiincios Blaga şi Videanu în PD-L Gorj? De dragul lui Manţog sau Ruşeţ? Hai să fim serioşi! Atacurile între cei doi chiar nu mi se par violente faţă de ciolanul pentru care se duce lipsă. Când doi se cearta, al treilea câştigă şi ei ştiu bine acest lucru. Nici Manţog nu e stăpân pe situaţie din cauza proceselor penale, nici Ruşeţ nu e sigur pe el, fiindcă el îşi dă seama de valoarea reală a lui dacă e dezbrăcat de haina de senator sau cea de lider de sindicat, amândouă procurate pe căi oculte. Anunţaţi că Ruşeţ şi Manţog nu vor mai ocupa funcţii în nicio organizaţie de partid sau sindicat pe viaţă şi veţi vedea care e adevărata lor valoare. Primii care-i vor înfiera sunt chiar actualii pupincurişti. Nu vă mai certaţi, măi copii, că nu mai aveţi timp să vă mai împăcaţi, (cum îmi spunea mie un şef adevărat). Iar daca ne referim la perspectivă, ei se luptă pentru a deveni liderii unui partid în agonie, etapa premergătoare incinerării. Să-i fie ţărâna uşoară cum ne este viaţa noastră în timpul guvernării lor”. Luminona

    Ruşeţ, un oportunist şi un traseist, dar al cărui nume mai poate fi amintit câteodată, te poate face să crezi că ar vrea să mai fie şi câte ceva corect. Manţog, un hoţ şi un „bagabont” notoriu de care lumea s-a săturat, ale cărui matrapazlâcuri, justiţia oarbă şi împiedicată în interese nu le-a sancţionat niciodată, nu-ţi poate da decât senzaţia de scârbă totală. Problema este cine este arbitrul acestor atacuri? Andrei

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: